Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul celtului

Publicat in Revista22, marți 18 octombrie 2011 ·

„Casement a fost unul dintre primii europeni care şi-au dat seama de ceea ce înseamnă colonialismul, denunţându-i abuzurile.“

Mario Vargas Llosa a declarat că munceşte de trei ani la documentarea şi scrierea romanului Visul celtului, primul apărut după primirea Premiului Nobel pentru Literatură, în toamna anului trecut. „Nu-mi aduc aminte unde am citit pentru prima oară de existenţa acestui personaj, dar era prezent în biografia lui Joseph Conrad. La început mi-a stârnit curiozitatea pentru că el a fost în Amazonia, în partea peruană a Amazoniei. Am început să strâng informaţii despre el şi, încetul cu încetul, subiectul m-a prins. Casement a fost unul dintre primii europeni care şi-au dat seama de ceea ce înseamnă colonialismul, denunţându-i abuzurile. În plus, Casement este o personalitate care-i intrigă în continuare pe irlandezi, având în vedere presupusa sa homosexualitate, nici acum nu ştii dacă adevărată sau inventată de serviciile secrete britanice pentru a-l discredita.“ Romanul istoric este o incursiune plină de savoare, dar parcă aceasta este mai puţin intensă decât a celorlalte romane istorice scrise de Llosa, precum Războiul sfârşitului lumii sau Sărbătoarea Ţapului, poate şi pentru că Llosa iese din cadrul său natural, familial şi fertil, America de Sud, şi se aventurează într-o incursiune profund europeană. Din acest motiv, culorile sunt mai estompate, ultimul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură concentrându-se asupra redescoperirii complexei personalităţi şi aventuroasei vieţi a lui Roger Casement, întreprindere deloc facilă, având în vedere coordonatele atât geografice, cât şi emoţionale şi politice între care a evoluat Casement. Dar cine a fost acest personaj istoric complet necunoscut în spaţiul cultural românesc?

Roger David Casement (versiunea irlandeză Ruairi Mac Easmainn) s-a născut la 1 septembrie 1864 într-o mică lo

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum o ora
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Egiptul va susţine la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea pentru genocid a Africii de Sud împotriva Israelului

G4Media acum 57 minute
Egiptul a anunţat duminică oficial că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza, re

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 21 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 9 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Mihai Leu, MESAJ de pe patul de spital: „Sunt pe mâini bune, mă gândesc să revin la curse”

Gandul acum 42 minute
Mihai Leu, internat la Spitalul Fundeni din Capitală, a transmis un mesaj de pe patul de spital pe rețelele de socializare. „Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile pozitive. Sunt pe mâini bune și deja mă gândesc să revin cât mai curând la curse. Al v

VIDEO Dosar penal deschis de Poliție după o nuntă cu alai care a blocat străzi dintr-o localitate din Teleorman / În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat traficul

G4Media acum 6 ore
Poliția din Teleorman a anunțat deschiderea unui dosar penal după ce un alai de nuntă a blocat mai multe străzi din localitatea Buzescu. În timpul evenimentului, polițiștii au dirijat circulația. Măsurile au vizat „au vizat liniștea comunității și s

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 27 minute
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°