Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boxele si dramul de demnitate.Neputinta hibridului CFR.

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 6 noiembrie 2011 ·

Daca la unii se pregatesc pentru derby suporterii, la altii se pregatesc boxele.Raportat in teren situatia se prezinta cam la fel.In derby-rile in care una dintre combatante este CFR,traditia si istoria elocventa este in 99% dintre cazuri in favoarea adversarului.Din acest punct de vedere CFR-ul porneste fiecare derby in dezavantaj.Sigur ca Dinamo n-a mai batut de 37 ani in Gruia , pana aseara, pentru ca de foarte multe ori nici nu a avut ocazia sa o faca, eventual doar prin cupa, dar nici acolo nu s-au prea intalnnit.

Daca unii cred ca pot construi fara spirit in spate, aceia tebuia sa stie ca ori constructia nu va fi solida, ori va fi greu de intretinut, mai ales daca sunt specialisti in constructii.In timp ce rivala Universitatea aduna 5000 de oameni in tribuna in divizia C, in era Sabau, la CFR in divizia C luau parte vreo 15 oameni daca-i punem si pe cei cu "sticluta" care nu intelegeau foarte bine ce se intampla pe teren.Mai mult mi-aduc aminte de domnul Iuliu Muresan, CFR-ist marcant pe care-l puteai intalnii in vremuri nu foarte indepartate in tribuna oficiala la meciurile lui U bucurandu-se la marile succese ale echipei.Acelasi Muresan care-i inteapa acum pe rivali de cate ori are ocazia.Mai mult ca totul sa fie complet sa spunem ca si sadionul CFR-ului poarta numele unui fost jucator al Universitatii, dr-ul Constantin Radulescu care sigur ca a trecut ca antrenor si pe la CFR.Se mai pot spune multe dar asta e pe scurt identitatea echipei CFR "1907", fosta echipa a cailor ferate maghiare.

Trcand la un alt registru trebuie sa remarcam calitatea si puterea boxelor din Gruia, care boxe au de lucru serios la marile derby-uri cand galeria CFR-ista se aude mandru in ele.Se intrebau multi oameni din presa centrala de ce apeleaza CFR-ul la aceaste tertipuri cu limitarea si interzicerea accesului suporterilor adversi, de ce se pun microfoane in gale

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°