Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danciu 200

Publicat in Adevarul, marți 18 octombrie 2011 ·

Minutul 42 al partidei Ceahlăul – Dinamo a însemnat o nouă filă de istorie: Dănciulescu a reuşit golul 200 din carieră, în campionat.

Până la această cifră a doborât nume celebre din topul atacanţilor, iar drumul spre această performanţă a început acum aproape 18 ani, pe vremea când evolua la Electroputere şi era doar un puşti. Interesant este că primul său gol a fost reuşit chiar împotriva lui Dinamo. Se întâmpla la 1 decembrie 1993, partida s-a terminat cu o remiză 2-2, iar el a adus golul egalării.

Acum are aproape 35 de ani şi atât situaţia României, cât şi cea a fotbalului authton s-au schimbat de când el şi-a văzut prima dată numele pe o tabelă de scor:

- dintre echipele care luptau pe vremea aceea în campionat, unele sunt în ligiile inferioare, UTA sau FC Argeş, iar Electroputere, formaţia unde evolua, şi FC Naţional au fost desfiinţate.

- o parte dintre actualii săi colegi abia păşeau în viaţă: Liviu Ganea se pregătea să înceapă şcoala generală, Alexe era la grădiniţă, iar Raphael Stănescu se năştea.

- echipa naţională se califica la Campionatul Mondial din SUA.

- Cristi Borcea nu era acţionar la Dinamo, nici Dragoş Săvulescu, doar Nicolae Badea era în conducerea clubului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 36 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°