Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistemele de alimentare cu apă şi canalizare se extind şi la ţară

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 ·

Consiliul Judeţean Vrancea a aprobat ieri contribuţia care va fi depusă de judeţ în cadrul unui proiect cu fonduri europene ce va fi finanţat în perioada 2014-2020.

În proiectul care va fi propus pentru finanţare pentru bugetul viitor al Uniunii Europene se are în vedere continuarea unor lucrări de investiţii care s-au derulat în cadrul proiectului POS Mediu Axa 1 pentru localităţile Focşani, Goleşti şi Cîmpineanca.

Astfel, reprezentanţii Companiei de Utilităţi Publice au propus ca în viitorul proiect să includă 36 de localităţi care îndeplinesc condiţii de eligibilitate, programul fiind estimat la o valoare de 109 milioane de euro, din care cota de cofinanţare care trebuie plătită de Consiliul Judeţean Vrancea se ridică la 201.000de lei.

Comunele Ciorăşti, Gologanu, Măicăneşti, Milcovul, Năneşti, Răstoaca, Tătăranu, Vulturu şi Vînători vor fi alimentate cu apă din sistemul existent al Focşaniului. Totodată, se vor reabilita sistemele de alimentare cu apă în localităţile Gugeşti, Bordeşti, Tîmboieşti, Cîrligele, Jariştea, Soveja, iar tot în cadrul proiectului se vor înfiinţa sisteme de alimentare cu apă în localităţile Popeşti şi Sihlea.

Alimentare cu apă va fi înfiinţată şi în localităţile Lepşa-Greşu, dar fiind importanţa acestei zone turistice. Cam tot aceleaşi localităţi enumerate, dar şi altele vor avea parte de sisteme de canalizare, apele uzate urmând să se deverseze în staţia de epurare a Focşaniului, care funcţionează la 60% din capacitate.

„Pentru aprobarea cererii de finanţare, Consiliul Judeţean Vrancea trebuie să asigure suma de 201.311 lei, reprezentând 1% din valoarea bugetului estimat pentru proiectul asistenţă tehnică privind extinderea şi modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare”, se arată în referatul di hotărârea de Consiliul Judeţean aprobată de aleşi.

Este de precizat că prin negocierile de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 23 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 22 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°