Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medaliat

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Şcoala de Antrenori vrea să-l premieze pe Florin Marin (56 de ani) pentru curajul de a nu scoate echipa de pe teren împotriva voinţei patronului, care l-a demis însă de la Ceahlăul

Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul, Gheorghe Ştefan, a intrat în istoria fotbalului mondial prin cea mai stranie demitere de antrenor. "Pinalti" l-a dat afară pe Florin Marin invocînd faptul că tehnicianul în vîrstă de 56 de ani i-a desconsiderat indicaţiile telefonice şi a refuzat să scoată echipa de pe teren. Ştefan a vrut să protesteze împotriva arbitrajului de la meciul de vineri, din deplasare, cu FC Braşov, pierdut de nemţeni cu 0-1, dintr-un penalty inexistent.

Mitică: "Cine plăteşte face ce vrea!"

În timp ce antrenorii au sărit în apărarea lui Florin Marin, pe care-l percep ca pe un erou pentru gestul său, preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, îi ţine partea primarului oraşului Piatra-Neamţ. "Domne, peste tot în lume cine plăteşte face ce vrea! Ăsta este capitalismul. Ştefan s-a folosit de acest pretext, fiindcă n-avea motiv să-l dea afară pe Florin Marin, care promovase echipa în Liga 1. E o problemă de moralitate!".

Pentru acelaşi motiv, Gheorghe Ştefan l-a sancţionat şi pe directorul sportiv, Ioan Mironaş, care a fost retrogradat din funcţie timp de trei luni, perioadă în care îi va fi diminuat salariul cu 10%.

"Voi accepta cu mare plăcere premiul Federaţiei. Am acceptat să-mi reziliez amiabil contractul cu Ceahlăul şi sînt dispus să muncesc la orice nivel pînă în vară"

Florin Marin, fost antrenor la Ceahlăul

"I-am spus să scoată echipa de pe teren, n-a vrut, îl dau afară!"

Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al Ceahlăului

"Mai sînt doi antrenori de senzaţie în campionatul nostru, pe care fac pariu că nu-i va prinde prima ninsoare în posturi"

Dumitru Dragomir, preşedintele LP

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 26 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 29 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 58 minute
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Grenadă de mână defensivă, găsită într-o pădure din localitatea Lozna, în Botoșani

G4Media acum 17 minute
O grenadă de mână defensivă a fost găsită, luni, într-o pădure din localitatea Lozna, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, muniţia a fost găsită de un bărbat

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum 42 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Konstantinos Passaris, ucigașul grec condamnat pe viață pentru mai multe crime, a fost mutat de la Arad la Craiova

HotNews acum o ora
Konstantinos Passaris, poreclit „Fiara din Balcani”, a fost transferat cu măsuri sporite de securitate la sfârșitul săptămânii trecut de la penitenciarul din Arad la cel din Craiova, a dezvăluit luni Gândul. Un sindicalist din Administrația Național

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 59 minute
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°