Discuţiile pe marginea noului Cod al Muncii au arătat care este diferenţa dintre vorbe şi fapte. Dintre politicieni şi oameni de afaceri. Dintre demagogie şi responsabilitate. Dintre populism liberal şi gândire liberală.

Da, despre liberalism este vorba. Avem o Românie cu inflaţie de partide liberale, dar cu deficit de măsuri liberale. În campaniile electorale din 2008 şi 2009, Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Partidul Democrat Liberal (PDL) - care au guvernat separat după ce guvernaseră împreună - s-au întrecut în măsuri anti-liberale. În plină criză economică, unii măreau salariile bugetarilor cu 50%, alţii gonflau pensiile cu 50%. N-aveau bani, dar nici nu-i interesa. Goana după voturi justifica orice nebunie.

Cum populismul nu ţine însă de foame, Guvernul Boc n-a mai putut juca multă vreme farsa bunăstării. Şi atunci, mai mult de nevoie decât de voie, a trecut la redefinirea României. Legea unică a salarizării bugetarilor. Legea pensiilor. Legea educaţiei. Noi Coduri penale şi civile. Noul Cod al Muncii. Şi vârtejul schimbărilor nu se opreşte aici.

În tot acest heirupism guvernamental, justificat de ambiţia - şi de nevoia - de a construi într-un an structuri care ne-au lipsit 20 de ani, scena politică s-a polarizat spontan. Puterea: PDL-UDMR-UNPR-minorităţi. Opoziţia: PSD-PNL-PC-PRM. S-a declanşat războiul surzilor: Puterea n-a vrut să asculte vocea Opoziţiei, Opoziţia a negat aprioric orice iniţiativă a Puterii. Inclusiv pe cele demne de a fi remarcate, apreciate şi chiar susţinute.

Este şi cazul noului Cod al Muncii. Pesemne că oamenii de afaceri din PSD, PNL şi PC s-au bucurat în taină de schimbarea vechiului Cod. Dar când au ajuns la partid sau în studiourile TV, au redevenit politicieni. Şi au zis că noul Cod nu e bun, chiar dacă patronii din ei ar fi zis că e bun. Sau că e mai bun decât precedentul. Este şi aceasta una din