De ce Contact acum? Extraterestrii raminind invizibili, pastorul spiritual luptind pentru aceasta lume de aici, tot ce ramine e cautarea cercetatoarei. Necredincioasa, dr. Eleanor "Ellie" Arroway are forta celor care neaga, dar continua sa tinda; o energie asociabila oricarei forme de religie, indiferent de dogma. De sarbatori am ajuns la televizor, unde un canal mi-a prilejuit simbata Contact-ului (1997, Robert Zemeckis). La 35 de ani, Jodie Foster cerceteaza undele radio din spatiu, asculta interferente, sperind sa prinda alte planete pe fir. Plauzibil e putin spus; pina spre a doua jumatate a filmului, ideea de SF nu transpare de nicaieri. Contactnu e Dune, nu apar viermi supradimensionati, fremeni cu ochi albastri sau Maici Superioare; ocolind imaginarul de basm, romanul lui Carl Sagan nu ataca exteriorul lumii sensibile nici macar de pe colina paranormalului. E vorba doar de o cercetatoare cu casti pe urechi si monitoare de control in fata. S-ar putea ca din 1997 pina acum sa ne fi familiarizat cu posibilitatea de existenta a exteriorului, mai ales dupa tam-tam-ul Mileniului sau al lui 2012 (disparut - de parc-ar fi trecut - din sirul de vesti despre viitor). Pentru Jodie, un extraterestru nu inseamna decit semnal sonor, un munte de unde, pulsatie. Stapinindu-si pasiunea si interesul, ea obtine finantare pentru inca patru ani de ascultat cosmosul; romantic, romancierul re-tematizeaza cautarea exteriorului intr-un contrapus masculin, un pastor spiritual la fel de tinar ca Jodie, sfatuitor al lui Bill Clinton. Introdus - in montaj - ca personaj in conferinte de presa, seful americanilor serveste plauzibil constructiei care incearca sa evite cit mai mult eticheta de „stiintifico-fantastic". Personaje puternice: impotriva lui Jodie, blondul pastor aduce toate argumentele crestinismului terestru, pentru ca ei doi au fost iubiti. Prin acest detaliu, filmul-ecranizare