Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Multipla campioană Nadia Comăneci, de pe saltelele din Oneşti, la primele şapte personalităţi ale statului Oklahoma

Publicat in Adevarul, marți 11 iunie 2013 ·

Nu se poate vorbi despre municipiul Oneşti, fără să se pomenească numele marei gimnaste Nadia Comăneci. De altfel, nu se poate vorbi despre gimnastica din România, fără cuvântul Nadia.

Zeiţa de la Montreal, aşa cum a fost numită cea care a câştigat cinci medalii olimpice de aur s-a născut într-o zi de toamnă a anului 1961 şi este considerată una dintre cele mai bune sportive ale secolului al XX-lea şi totodată una dintre cele mai mari sportive ale lumii din toate timpurile.

Nadia Comăneci a fost inclusă printre cele şapte personalităţi ale statului în care locuieşte, Oklahoma, şi care vor fi primite în anul 2013 în Oklahoma Sports of Fame.

Nominalizările au fost anunţate la începutul acestui an de guvernatorul statului american Oklahoma, Todd Lamb. Cu această ocazie au fost prezenţi cei şapte nominalizaţi, printre care se numără şi Nadia Comăneci, care a povestit despre viaţa sa, mariajul cu Bart Conner, dar şi implicarea în gimnastică. Ceremonia va avea loc în luna august.

Printre celelalte personalităţi nominalizate se numără preşedintele echipei din NBA, Thunder, Clay Bennett, sau fostul campion olimpic la lupte Wayne Baughman.

„M-am rugat mereu să am puterea de a realiza ceea ce mi-am propus şi de a trece peste momentele grele. Am avut, într-adevăr, o stea a mea. Cineva acolo, sus, a făcut ca o serie de lucruri să mă ajute să devin o mare sportivă. Am avut şi obstacole, însă acestea au fost puse pentru a-mi întări caracterul, pentru a mă face să-mi doresc şi mai mult să-mi ating obiectivul. În mod cert, am fost o persoană iubită de Dumnezeu”, a declarat în urmă cu doi ani într-un interviu ziariştilor de la Adevărul.

Nadia împreună cu soţul său sunt proprietarii Academiei de Gimnastică Bart Conner Gymnastics Academy, Perfect 10 Production Company şi ai câtorva magazine de echipamente sportive, precum şi editori ai Magazinului d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 15 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°