Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La 4 ani nu poate să meargă

Publicat in Jurnalul, joi 4 aprilie 2013 ·

La naştere, Denis a avut cordonul ombilical înfăşurat de două ori în jurul gâtului. Mama nici acum nu ştie dacă asta a fost cauza care l-a transformat pe fiul ei într-unul chinuit, fără vlagă şi fără puterea de a trăi bucuria unei copilării normale şi fericite.

Aşa a vrut Dumnezeu, se consolează mama şi încearcă să-şi înăbuşe plânsul sfâşietor. Femeia de 23 de ani pe atunci şi-a dorit copilul ca pe o minune care să îi întregească existenţa. Nu s-a gândit niciodată că necazul va veni peste ea, săpându-i riduri adânci pe frunte şi aducându-i multe lacrimi pe obraz. Mult s-a necăjit mama când tot vedea, pe la 4 luni, cum Denis nu reuşea să îşi ţină capul, nu avea forţa şi vioiciune în trup. A mers cu el la spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Medicul i-ar zis atunci că cel mic ar fi orb şi ca nu ar mai fi nimic de făcut. ”Am rămas şocată. Şi eu şi soţul purtăm ochelari, nu avem dioptriile mari. Dar să ne zică că băiatul nostru nu vede deloc”, povesteşte mama copilului, Lenuţa Amorăriţei. Lunile au trecut, controalele la oftalmolog s-au înteţit. Bucuria unei veşti bune a venit şi ea: Denis nu era orb. Necazul însă nu trecuse.

Copilul ajunsese să împlinească un an şi jumătate şi nu putea să stea în picioare, mânca greu, nu spunea nici un cuvânt. Vizita la neurologul de la spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi avea să le aştearnă pe hârtie numeroase diagnostice: tetrapareză spastica severă, encefalopatie cronică infantilă, nistagmus congenital orizontal, retard în dezvoltarea limbajului.

Recuperarea a început târziu. O dată la 3 luni, timp de 10 zile, mama îşi ia băiatul în braţe şi parcurge drumul către Iaşi, în speranţa vindecării. Progresele făcute de Denis au început să se vadă: stă în fund, spune ”mama” şi ”tata”  rar, ce-i drept, stă în picioare doar sprijinit. Pentru ca rezultatele să fie din ce în ce mai bune, Denis trebuie să me

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 26 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 21 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 45 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°