La naştere, Denis a avut cordonul ombilical înfăşurat de două ori în jurul gâtului. Mama nici acum nu ştie dacă asta a fost cauza care l-a transformat pe fiul ei într-unul chinuit, fără vlagă şi fără puterea de a trăi bucuria unei copilării normale şi fericite.

Aşa a vrut Dumnezeu, se consolează mama şi încearcă să-şi înăbuşe plânsul sfâşietor. Femeia de 23 de ani pe atunci şi-a dorit copilul ca pe o minune care să îi întregească existenţa. Nu s-a gândit niciodată că necazul va veni peste ea, săpându-i riduri adânci pe frunte şi aducându-i multe lacrimi pe obraz. Mult s-a necăjit mama când tot vedea, pe la 4 luni, cum Denis nu reuşea să îşi ţină capul, nu avea forţa şi vioiciune în trup. A mers cu el la spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi.

Medicul i-ar zis atunci că cel mic ar fi orb şi ca nu ar mai fi nimic de făcut. ”Am rămas şocată. Şi eu şi soţul purtăm ochelari, nu avem dioptriile mari. Dar să ne zică că băiatul nostru nu vede deloc”, povesteşte mama copilului, Lenuţa Amorăriţei. Lunile au trecut, controalele la oftalmolog s-au înteţit. Bucuria unei veşti bune a venit şi ea: Denis nu era orb. Necazul însă nu trecuse.

Copilul ajunsese să împlinească un an şi jumătate şi nu putea să stea în picioare, mânca greu, nu spunea nici un cuvânt. Vizita la neurologul de la spitalul “Sfânta Maria” din Iaşi avea să le aştearnă pe hârtie numeroase diagnostice: tetrapareză spastica severă, encefalopatie cronică infantilă, nistagmus congenital orizontal, retard în dezvoltarea limbajului.

Recuperarea a început târziu. O dată la 3 luni, timp de 10 zile, mama îşi ia băiatul în braţe şi parcurge drumul către Iaşi, în speranţa vindecării. Progresele făcute de Denis au început să se vadă: stă în fund, spune ”mama” şi ”tata”  rar, ce-i drept, stă în picioare doar sprijinit. Pentru ca rezultatele să fie din ce în ce mai bune, Denis trebuie să me