Fenomenul de imitare al pseudovalorilor occidentale, în special cele americane, a devenit, în România, din ce în ce mai evident şi ireversibil. Românii se dau în vînt după Coca-Cola, se înfundă cu hamburgeri, părinţii organizează zilele de naştere ale plozilor la McDonald's, perechi de tineri îşi petrec seri romantice prin fast-food-uri, sărbătorim cu tam-tam Valentine's Day şi ne punem măşti de Halloween, hip-hop-ul autohton este copie la indigo după cel din cartierele new-york-eze, vocabularul ni s-a îmbogăţit cu expresii şi cuvinte gen cool, weekend, good luck! etc. şi exemplele pot continua la nesfîrşit. Mirajul ţării de dincolo de Ocean rămîne actual: românul, căzut în admiraţia unei Statui a Libertăţii personale şi imaginare, încă se mai visează pe plajele însorite ale Californiei, cu buzunarele doldora de parai cash şi de card-uri, savurînd un coktail la umbra palmierilor şi plănuind diverse bussines-uri care-l vor face cel puţin la fel de bogat ca Bill Gates. Plecînd de la dictonul: "Adevărata viaţă e în State!" o grămadă de indivizi găsesc modalităţi ca să ajungă acolo şi să rămînă for ever. Înainte era mai mult un drum imaginar: fugeai peste graniţă, făceai cîte o haltă în Turcia sau în Italia, apoi traversai Atlanticul, cereai azil politic, statul american ţi-arăta bunăvoinţă şi, în cîteva luni, te trezeai cu două maşini, o parcelă de pămînt identică cu cea a vecinului, o casă din prefabricate şi un cîine. După '89, pe măsură ce furia unei goane după visul american a devenit din ce în ce mai puternică şi, într-un fel, mai nejustificată, procedurile s-au complicat, iar blîndul Ben, americanul obişnuit, n-a mai privit acest exod cu aceeaşi îngăduinţă. Însă românii nu se lasă bătuţi prea uşor, aşa că cei care doresc să-şi ia zborul au început să-şi amintească de rudele îndepărtate şi de prietenii stabiliţi în SUA de pe timpul regimului comunist. Au res