Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recunoaşterea UPM pentru Jacqueline Morand-Deviller

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 10 aprilie 2013 ·

În avampremiera manifestările reunite în cadrul Conferinţei Internaţionale în Drept Public şi Administraţie Publică, cu tema „Provocările secolului 21 în drept şi administraţie publică”, Universitatea “Petru Maior” (UPM) a oferit miercuri, 9 aprilie, recunoaşterea supremă prof. univ. dr. Jacqueline Morand-Deviller preşedintele Asociaţiei Internaţionale în Dreptul Urbanismului, Cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei.

Oaspetelui francez i a fost acorsdta titlul de Doctor Honoris Causa al UPM în semn de recunoaştere a excelenţei ştiinţifice şi profesionale în domeniul dreptului urbanismului şi dreptului mediului şedinţei festive a Senatului UPM găzduită de Aula Magna a univiversităţii.

Personalitate marcantă a dreptului francez, Jacqueline Morand-Deviller se înscrie în galeria selectă a personalităţilor marcante ale ştiinţei, care intră în familia academică a Universităţii “Petru Maior”. Prelegerea înaltului oaspete a punctat latura umană a juristului, rolul acestuia, precum şi importanţa universităţii, definită ca un adevărat lux al spiritului.

“Reper în înţelegerea ştiinţelor juridice şi administrative”

“Universitatea “Petru Maior” trăieşte un moment fericit, datorat prezenţei doamnei Jacqueline Morand-Deviller care, începând de astăzi, face parte din galeria personalităţilor tutelare ale universităţii noastre. Om de ştiinţă, profesor universitar, preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept Urbanistic, Cavaler al Regiunii de Onoare a Franţei, Jacqueline Morand-Deviller reprezintă astăzi un om de ştiinţă de referinţă care prin opera sa participă la reconsiderarea locului dreptului urbanismului şi a dreptului mediului în conştiinţa tuturor. Este un adevărat privilegiu pentru universitatea noastră să poată oferi această distincţie ca semn al recunoaşterii bogatei activităţi didactice de cercetare şi inovare în domeniul dreptului urban

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump devine primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune. De 34 de ori a auzit verdictul "vinovat" în sala de judecată

News.ro acum 2 ore
Donald Trump a devenit joi primul preşedinte american condamnat pentru o infracţiune, după ce un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea unor documente contabile pentru a ascunde o plată făcută către vedeta porno Stormy Daniels înainte

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 12 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 8 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 7 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Se redeschide Transalpina. Atenție la restricții

Tribuna acum 11 ore
Unul dintre cele mai spectaculoase drumuri, Transalpina, va fi redeschis în 1 iunie. Reprezentanții CNAIR au anunțat că circulația va fi reluată în intervalul orar 08:00 - 18:00, existând și restricții de viteză. „În urma verificării stării drumului

14 kilograme de cocaină, depistate în curtea unui imobil din Giurgiu / Trei persoane au fost reţinute / Valoarea drogurilor depășește un milion de euro

G4Media acum 7 ore
Trei persoane au fost reţinute în urma unei percheziţii domiciliare în oraşul Mihăileşti, unde autorităţile au identificat îngropată în curtea unui imobil cantitatea de 14 kilograme cocaină, cu o valoare de piaţă de peste un milion de euro, precum ş

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 7 ore
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

Femeie depistată cu un cuţit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Ziua Constanta acum 10 ore
Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton a

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 9 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

15°/25°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

15°/25°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

17°/30°