Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Anna Lesko şi Anda Adam concertează în acest week-end la Sibiu

Publicat in Adevarul, vineri 12 februarie 2010 ·

Weekend-ul îndrăgostiţilor vine cu o serie de surprize pentru tinerii care ştiu să se distreze. Aceştia vor avea parte de concerte ale unora dintre cele mai cunoscute artiste din ţară, prezentări de modă şi chiar un carnaval.

Startul distracţiei se dă chiar în această seară, cu un concert Vonda Shepard. Celebra interpreta din serialul „Ally McBeal “ va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 20.00. Evenimentul de la Sibiu face parte dintr-un mini turneu pe care aceasta îl are în patru oraşe din România, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor. Preţul unui bilet este de 95 de lei.

Tot în această seară, dar ceva mai târziu, Anna Lesko va concerta şi ea în clubul Kapital. Invitata serii promite un show de zile mari, astfel că distracţia se va întinde până înspre dimineaţă.

Anda Adam, în Promenada

În ajunul Sfântulului Valentin, Anda Adam promite şi ea un concert incendiar, care va avea loc la Promenada Mall, de la ora 18.00. Tot atunci are loc şi tragerea la sorţi a premiilor pentru clienţii care au făcut cumpărături de minim 50 de lei din Promenada.În plus, iubitorii de folk şi muzica live de calitate sunt invitaţila un concert live Nicu Alifantis. Organizat cu ocazia Sfântului Valentin, evenimentul va avea loc mâine seară, pe scena clubului Guillotine, începând cu ora 21.00. Intrarea este gratuită pentru toată lumea.

Şi tot mâine seară, în premieră la Imperium, fetele de la FDK Models vor susţine o prezentare de modă ale unor tineri creatori din SIBIU, studenţi şi studente la secţia de Design Vestimentar din cadrul ULBS.

Carnaval în Kultur Café

Reprezentanţii clubului Kultur Café vor marca şi ei ziua îndrăgostiţilor, dar vor aniversa şi şase ani de existenţă, printr-un carnaval inedit, unde costumaţia este obligatorie. Astfel, cei care vor alege să iasă mâine seară în locaţia din Piaţa Mică, de la subsolul Ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°