Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Dorel de la Primărie a tăiat, din neglijenţă, rating-ul Standard&Poor's acordat Capitalei. Cât de serioasă este paguba

Publicat in Gandul, vineri 23 martie 2012 · ·

Agenţia de rating Standard&Poor's a anunţat marţi că a retrogradat ratingul Primăriei Bucureştiului de la BB+ la BB, din cauza incertitudinilor privind răscumpărarea unor obligaţiuni de 500 milioane euro cu maturitate în 2015, iar apoi a retras calificativul ca urmare a informaţiilor insuficiente necesare evaluării.

Primăria este în cotinuare monitorizată de către agenţia de evaluare Fitch, care a ridicat anul trecut ratingul Capitalei de la "BB+" la "BBB-".

În timp ce unele voci politice susţin că retrogradarea şi retragerea ratingului afectează grav capacitatea de împrumut a Primăriei Capitalei, economiştii şi dealerii din bănci atrag atenţia că acest lucru nu contează foarte mult în condiţiile în care Primăria ar avea oricum probleme serioase dacă ar vrea să împrumute o sumă atât de importantă.

"Avem o mare problemă de finanţare în acest moment. Pe piaţa internă am concura cu ministerul Finanţelor, care aţi văzut cât de activ e, iar pe piaţa externă contează foarte mult rating-ul. Era foarte important ca Primăria să menţină contractul cu Standard&Poor's, chiar dacă mai avem un contract, cu Fitch", a declarat pentru gândul Mircea Raicu, viceprimarul general al Capitalei. "În lipsa ratingului preţul e dictat de piaţă şi cu cât ne apropiem de data scadenţei cu atât investitorii vor cere dobânzi mai mari", a adăugat el. Întrebat care ar fi impactul financiar al pierderii contractului cu S&P's Raicu a răspuns că acesta nu poate fi calculat exact.

Emisiunea de eurobonduri, în valoare de 500 de milioane de euro, făcută pe 6 iunie 2005, este scadentă pe 4 iulie 2015. Dobânda anuală oferită atunci de PMB investitorilor a fost de 4,125%, în timp ce randamentul s-a ridicat la 4,277%, preţul unei obligaţiuni fiind de 50.000 de euro.

Capitala este acum incapabilă să se împrumute în condiţii acceptabile la o maturitate mai mare de 5 ani

"Pe 10

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°