Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legătura dintre interlopul “Butoane” şi maidanezii “ascunşi” din Capitală

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 10 iulie 2013 ·

Controalele inspectorilor municipalităţii au scos la iveală nereguli grave în trei adăposturi din Bucureşti ale unor ONG-uri pentru protecţia animalelor: peste 1.200 de maidanezi erau nesterilizaţi şi nedeclaraţi. “ring” a aflat că o rudă foarte apropiată a fondatoarei unei fundaţii ce a intrat în vizorul autorităţilor este implicată, alături de interlopul Octavian Grecu zis “Butoane” şi fiul acestuia, într-un dosar de evaziune fiscală ce a prejudiciat statul cu o sumă colosală.

În trei dintre cele opt adăposturi din Capitală ale unor ONG-uri au fost descoperiţi peste 1.200 de maidanezi nesterilizaţi, nevaccinaţi antirabic şi neînregistraţi, potrivit lui Răzvan Băncescu, coordonator de proiect la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA). Este vorba despre adăpostul Asociaţiei pentru Dezvoltare Comunitară EMA, de pe str. Pericle Papahagi nr. 22-24, cel al Asociaţiei “Prietenii Animalelor – România”, din Drumul Săbăreni nr. 69-73 şi cel al Fundaţiei “Dasy Hope” din Drumul Săbăreni nr. 131-137. Primele două ONG-uri au fost amendate, pentru neregulile constatate, cu amenzi de 3.000 de lei, respectiv 5.000 de lei. Potrivit lui Răzvan Băncescu, în cazul Fundaţiei “Dasy Hope”, nu s-a putut lua legătura cu niciun reprezentant sau angajat al adăpostului în care se estimează prezenţa a 300 de maidanezi, ba mai mult, timp de trei zile, cât a durat monitorizarea centrului, nicio persoană nu a deschis poarta “pentru a hrăni sau a da apă animalelor”.

Prejudiciu de 40 de milioane de euro/ an

Potrivit unor documente oficiale, unul dintre fondatorii Fundaţiei „Dasy Hope”, ce deţine adăpostul din Drumul Săbăreni nr. 131-137 este Aurelia Marataş. Până în 2008, aceasta a deţinut acţiuni la firma Lemarco SA. În schimb, acţionar la aceeaşi societate comercială, împotriva căreia s-a început urmărirea p

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 42 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 34 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 37 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Primăria din Sibiu anunţă că Turnul Sfatului este închis şi nu va mai putea fi vizitat în Noaptea Muzeelor

HotNews acum o ora
Reprezentanţii Primăriei municipiului Sibiu au anunţat că Turnul Sfatului nu va mai putea fi vizitat în „Noaptea Muzeelor”, deoarece a fost închis, vineri seară, pentru că un element de la un geam a fost deteriorat din cauza vântului foarte puternic

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 54 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°