Mesajul a fost trimis. Multumesc!

47 de poliţişti beţi au comis accidente anul trecut, peste 1.000 – sancţionaţi pentru indisciplină. Vezi aici bilanţul IGP pe 2010

Publicat in Gandul, miercuri 2 februarie 2011 ·

Anul trecut, 47 de poliţişti au comis accidente rutiere în timp ce conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice. Datele prezentate de şeful Poliţiei, chestorul Liviu Popa, la bilanţul IGP, arată şi o creştere a numărului de poliţişti cu probleme de disciplină - peste 1000 sancţionaţi în 2010, în timp ce a scăzut numărul de cazuri de corupţie - puţin peste 100.

Peste 200 de poliţişti au fost suspendaţi după ce au fost trimişi în judecată, iar 30 au fost arestaţi anul trecut.

Dintre cele 61.368 posturi din Poliţie, ocupate sunt 54.786, dintre care 12 mii cu ofiţeri şi 39 de mii cu agenţi. Media de vârstă este de 36 de ani, în timp ce femeile reprezintă 11 la sută din personal. Prin reorganizarea IGP, aparatul central a fost redus cu 12 la sută, a mai precizat şeful Poliţiei.

Poliţiştii au jumătate din necesarul maşinilor pentru misiuni

Mai puţin de zece mii de maşini de poliţie există în dotarea forţelor de ordine, mai puţin de jumătate faţă de necesar, a declarat, miercuri, la bilanţul IGP, şeful Poliţiei, chestorul Liviu Popa.

Cu un buget de 2,4 miliarde lei, mai mic decât în anul anterior, poliţiştii au acoperit doar 11 la sută din necesarul pentru investiţii.

Pe de altă parte, poliţiştii au în dotare 18 mii de computere şi 24 mii staţii portabile, care îi ajută să schimbe şi să stocheze date şi informaţii. Pentru a putea coopera cu cei din alte state UE, poliţiştii au realizat trei baze de date, care cuprind informaţii despre furturi auto, infractori urmăriţi şi obiecte date în urmărire.

Preşedintele Costică Canacheu, către poliţişti: aveţi o mai mare încredere a populaţiei decât parlamentarii

Preşedintele Comisiei de Apărare şi ordine Publică din Camera Deputaţilor, Costică Canacheu, i-a îndemnat pe poliţişti să fie mai prezenţi în stradă, mai ales în zonele care par abandonate de forţele de ordine.

Preze

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°