Elevii claselor a V-a B şi C, de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, au fost la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene, ocazie cu care au marcat Ziua Internaţională a Teatrului. Elevii au răsfoit cărţile expuse de bibliotecari şi au împrumutat volume din literatura naţională şi universală. Şcolarii au ascultat cele două mesaje transmise cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului, respectul internaţional, scris de regizorul de teatru, actorul şi laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1977, italianul Dario Fo, şi cel naţional, scris de actorul Ion Caramitru. Elevii din clasa a V-a C au interpretat schiţa „Bubico”, scrisă de dramaturgul Ion Luca Caragiale, iar cei din clasa a V-a B au pus în scenă un text scris chiar de ei, în cadrul orelor de opţional „Laboratorul de Comunicare”. Apoi, în spirit critic constructiv, cei mici au observat şi dezbătut mai multe teme, printre care „Este teatrul oglinda realităţii noastre?”, „Care sunt calităţile actorului?”, „Care este diferenţa dintre textul literar şi piesa de teatru”. Acţiunea de la Secţia pentru Copii şi Tineret a fost coordonată de profesoara de limba română Pompilia Bărbosu de la Şcoala Duiliu Zamfirescu, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu”.
Elevii claselor a V-a B şi C, de la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focşani, au fost la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene, ocazie cu care au marcat Ziua Internaţională a Teatrului. Elevii au răsfoit cărţile expuse de bibliotecari şi au împrumutat volume din literatura naţională şi universală. Şcolarii au ascultat cele două mesaje transmise cu ocazia Zilei Internaţionale a Teatrului, respectul internaţional, scris de regizorul de teatru, actorul şi laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1977, italianul Dario Fo, şi cel naţional, scris de actorul Ion Caramitru. El