Românii, în special cei mici şi tinerii, au adoptat „Sărbătoarea tuturor sfinţilor“ ca pe un prilej în plus de distracţie.
Milioane de occidentali sărbătoresc azi Halloween-ul, organizând petreceri în decoruri cât mai sumbre, deghizaţi în monştri şi vrăjtoare, înconjuraţi de dovleci scobiţi şi transformaţi în felinare. La origini o sărbătoare celtică dedicată spiritelor celor adormiţi şi recoltei, Halloween-ul a fost supus unui marketing agresiv care, într-un final, l-a impus în calendar. Tot datorită marketingului, ziua de 31 octombrie a căpătat o oarecare însemnătate şi în România, dar procesul de adoptare a Halloween-ului este încă la început, susţin sociologii, care, însă, sunt de acord că, în viitor, „Sărbătoarea tuturor sfinţilor“ are toate şansele să se impună.
Şi se va impune în special datorită copiilor. În grădiniţe, mai ales în cele private care funcţionează majoritatea pe modelul american, Halloween-ul se serbează an de an. Cei mici se costumează în diferite personaje de film sau de poveste, se pictează pe faţă, se joacă, dansează şi mănâncă dulciuri pe săturate, deci e lesne de înţeles că abia aşteaptă ziua de 31 octombrie. Pentru plăcerea copiilor, părinţii s-au văzut puşi în situaţia de a adopta şi ei Halloween-ul, plătind pentru petreceri tematice, costume şi bomboane. „Anul acesta, petrecerea lui Vlăduţ de Halloween m-a costat mai mult de 300 de lei. I-am cumpărat un costum de Spiderman şi multe dulciuri. În plus, la grădiniţă se organizează o petrecere în toată regula, cu decoraţiuni specifice, jocuri şi animatori, pe care, evident, că tot noi părinţii o plătim“, spune Ariana Nedelea (30 de ani), din Bucureşti, mama unui băiat de 4 ani.
„Vampirii“ beau vin roşu
La fel de încântaţi de Halloween sunt şi tinerii, care nu ratează ocazia de a se distra în cluburi alături de prieteni. În plus, costumaţiile le pun imagin