Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andi Teodoroiu sau tinereţe contra cancer

Publicat in Adevarul, duminică 3 aprilie 2011 ·

Mesajele umanitare se înmulţesc pe zi ce trece. Tot mai mulţi tineri trec prin clipe cumplite din cauza bolilor, bazându-se doar pe ajutorul prietenilor şi al campaniilor făcute de aceştia în numele lor.

Este şi cazul lui Andi Teodoroiu, un tânăr de 25 de ani din Ploieşti. Ca poveste, Andi nu diferă prea mult de băieţii de vârsta sa. Este absolvent al Politehnicii, joacă baschet de 12 ani, cânta, dansează, merge cu bicicleta, râde, glumeşte. Un singur lucru atrage atenţia. A fost diagnosticat cu ciroză hepatică virusală HBV compensată, hepatocarcinom de lob hepatic stâng şi tromboză de venă portă stângă. Pe scurt, cancer. Ficatul lui, deşi nu este cel al unui fumător sau al unui alcoolic,este afectat de ciroză.O hepatita B,nedepistată, pe care o avea de când era mic,este de vină.

Mai multe detalii aici: http://www.andreiteodoroiu.ro

Acum, Andi are nevoie de un transplant de ficat.Nu se poate face această intervenţie în România deoarece ar însemna o listă de aşteptare care, în condiţiile afecţiunii lui, nu îi oferă nicio şansă,iar aparatura şi resursele necesare recuperării sale nu sunt disponibile în momentul de faţă la discreţie pentru pacienţii din tara. Aşadar, şansa lui Andi este în Germania, unde doctorii sunt convinşi că îl pot opera şi îl vor ajuta în recuperare Toate acestea nu sunt posibile fără preţul de 150.000 de euro.

Şi tu îl poţi ajuta pe Andi Teodoroiu să strângă suma necesară pentru a se salva. Îl puteţi ajuta pe Andi donând orice sumă, oricât de mică în următoarele conturi bancare:

LEI - RO72BRDE300SV19654493000

EUR - RO89BRDE300SV81627453000

USD - RO95BRDE300SV81732093000

Pentru persoanele ce locuiesc in strainatate, pentru fiecare cont se adaugă SWIFT BRDEROBU.

Conturile sunt deschise la BRD Ploieşti, Agenţia Bahluiului pe numele TEODOROIU ANDREI.

La 9 aprilie, la Taverna Heraldic, din Ploi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°