Zona copilăriei mele. Prin care nu am mai fost de ceva timp. Reîntorcîndu-mă pe acolo, descopăr, de la Biserica Eroilor Martiri ai Revoluției din 1989 (aceasta e denumirea oficială) spre Adesgo, următoarele: un cîmp de gunoaie cu un căutător zelos în ele (care mă vede că îl fotografiez și îmi cere un leu ]n schimb); Patronatul Național Român (cel puțin așa scria pe clădire) cu niște găini blănoase pe picioare (!), în curte; un centru de închiriat biciclete și DVD-uri (desigur, de bine...).
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuLa un moment dat, tot mergînd pe partea de vizavi de Adesgo aud… ceva. O cîntare. Venea de la un difuzor suit pe un stîlp. La o ascultare mai atentă, s-a dovedit a fi slujba de la biserică. Am găsit, destul de repede, și biserica: era mică, altfel decît majoritatea, și pe dinafară, și pe dinăuntru. Pe dinafară rotunjită, pe dinăuntru nouă, renovată. Slujba era cu puțini credincioși, un preot, un diacon și doamna de la lumînări. Oamenii îngenuncheau de cîte ori se citea din Evanghelie și stăteau sub patrafirul preotului, care apoi îi miruia pe fiecare. Mi-a plăcut, mi s-a părut serioasă. Cînd să plec, m-am întîlnit cu un părinte tînăr care venea într-acolo, și mi-a spus că, deși e deschisă doar de aproximativ un an, bisericuța datează cam din 1890. Între timp am aflat că, de fapt, e capela spitalului Zerlendi (care reprezintă, la rîndul său, un pavilion al Institului de Pneumologie ”Marius Nasta”). Pe vremea comuniștilor a fost închisă și mascată de un zid.
Zona copilăriei mele. Prin care nu am mai fost de ceva timp. Reîntorcîndu-mă pe acolo, descopăr, de la Biserica Eroilor Martiri ai Revoluției din 1989 (aceasta e denumirea oficială) spre Adesgo, următoarele: un cîmp de gunoaie cu un căutător zelos în ele (care mă vede că îl fotografiez și îmi cere un leu ]n schimb
