Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartea ca propagandă politică/ de Călin Hentea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 august 2012 ·

De mulţi ani încoace, deopotrivă autorii şi editorii de la noi se plâng că românii postdecembrişti nu mai citesc, ci se uită la televizor şi pe net şi, în consecinţă, cărţile nu se mai vând (în tiraje de zeci de mii, ca pe vremea lui Ceauşescu). Nimic mai adevărat, fapt dovedit de precaritatea discursului public, de apariţia cărţilor de tarabă (sau a tarabelor de cărţi) şi a cărţilor-o-dată-cu-ziarul /revista. Cu alte cuvinte, cartea a devenit, dintr-un obiect aproape sacru, aşezat cu grijă în altarul-bibliotecă din sufragerie, un obiect de banal consum utilitar. Librăria, altădată frecventată regulat ca refugiu dintr-o lume ternă, a devenit parcă un refugiu de nişă faţă de o lume abulic policromă. Se pune astfel întrebarea: Ce rost mai are astăzi cartea? Un răspuns parţial: pentru propagandă politică. Argumentaţie. În secolul al XIX-lea (era să zic secolul trecut), cărţi precum "Originea speciilor" a lui Charles Darwin sau "Coliba unchiului Tom" a lui Hariett Becher Stowe au provocat furtuni serioase şi mutări radicale de conştiinţă nu numai în America. Oamenii de atunci aveau timp, citeau cărţile din scoarţă-n scoarţă, le discutau îndelung şi apăsat (cam la fel de aprins cum comentăm astăzi o declaraţie de presă sau un talk-show) şi fie le respingeau cu un dezgust revoltat, fie le adoptau cu o altruist-romantică patimă. Sunt multe alte titluri de carte care au răvăşit de atunci încoace sufletele şi minţile vajnicilor cititori. Eu, de exemplu, îmi aduc aminte de inocenta mea adolescenţă (la mijlocul anilor '70) temeinic tulburată de dezvăluirile din "Caloianul" lui Ion Lăncrănjan sau de istoria diferită din "Delirul" lui Marin Preda. Citesc acum, într-o carte de istorie şi analiză a propagandei (Jowett Garth, O'Donnell Victoria, 2006, Propaganda and Persuasion, Thousand Oaks, California, Sage Publications Inc.), că în perioada campaniei prezidenţiale americane din 2

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinții Constantin și Elena. Cine sunt românii care își sărbătoresc ziua onomastică pe 21 mai

Ziare.com acum 22 minute
Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică îi pomenește marți, 21 mai, pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena. Cel dintâi şi cel mai mare împărat creştin, Sfântul Constantin cel Mare (306-337) s-a născut în ceta

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum o ora
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum 2 ore
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe cu proba la limba română

HotNews acum 3 ore
Evaluarea naţională la finalul clasei a IV-a începe marţi cu proba la limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevi la școalăFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Miercuri va avea loc proba la matematică, iar elevii din part

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum o ora
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 8 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 11 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Vremea

București
acum

16°
mar.

13°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°