Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetele medicale din şcoli, salvate de la desfiinţare

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 24 septembrie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii a revenit asupra deciziei privind cabinetele din şcoli.

Elevii şi studenţii nu vor rămâne fără medicina şcolară. După numeroase dezbateri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a revenit asupra deciziei de a desfiinţa medicina şcolară şi a decis ca în unităţile de învăţământ să funcţioneze în continuare cabinetele medicale. Activitatea medicilor şcolari şi modul în care vor funcţiona de anul viitor cabinetele vor fi analizate în perioada următoare şi se va face o reţea adecvată, pentru ca acest tip de medicină să se dezvolte.

În momentul de faţă, nu toate unităţile beneficiază de cabinete şcolare, în mediul rural întreaga activitate este preluată de dispensare, iar în oraş un medic se ocupă de trei sau chiar patru licee. Chiar dacă responsabilitatea pe care trebuie să o aibă medicul şi competenţele acestuia sunt încă neclare, nimeni nu vede desfiinţarea medicinei şcolare ca o soluţie care ar trebui luată în calcul.

Ana Gîrlea e medic şcolar şi se ocupă de trei cabinete şcolare, la Liceul Tehnologic „Petru Poni“, Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi“ şi Liceul „Anghel Saligny“. Merge pe la toate trei, iar permanent în timpul orelor de program stă câte o asistentă. Medicul susţine că numărul elevilor care necesită îngrijiri de prim ajutor este mare, deşi şcoala a început de puţin timp. „Pe lângă vaccinarea copiilor care au intrat la liceu, mă ocup şi de prevenţie, de acordarea primului ajutor. De asemenea, suntem mult mai accesibili decât medicul de familie, la care de multe ori este nevoie de programare şi este foarte aglomerat“, a afirmat dr. Gîrlea.

Iniţial, ministrul Sănătăţii afirmase că de activităţile preventive s-ar putea ocupa doar asistentele medicale, iar pentru restul problemelor de sănătate minorii să se adreseze medicului de familie. „Asistentele medicale nu se pot ocupa de tot, şi nu se pune problema sistării a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 12 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 4 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°