Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CRIZĂ Preţul apartamentelor a scăzut la minimul din ultimii şase ani

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 septembrie 2012 ·

După două luni de stagnare în luna august costul spaţiului locativ din capitala Republicii Moldova a mai scăzut cu patru euro pentru un metru pătrat, până la 594 de euro. Acesta este cel ma mic preţ înregistrat pe piaţa Chişinăului din anul 2006.

În luna august a acestui an preţul locuinţelor s-a redus cu aproape un procent, sau în medie cu patru euro, la 594 euro pe metru pătrat, în august, după ce în iunie şi iulie preţul s-a menţinut la cota de 598 de euro pe metru pătrat, potrivit datelor agenţiei imobiliare Lara.

Anterior în decurs de opt luni costul apartamentelor s-a menţinut la un nivel de 604 euro pe metru pătrat.

Ţinând cont de deprecierea monedei europene, faţă de leul moldovenesc, atunci ieftinirea este totuşi mai mare de un procent.

Cel mai tare scade preţul apartamentelor mari

Datele agenţiei Lara denotă că scăderea de preţ s-a produs în special la apartamentele cu trei-patru odăi. În acelaşi timp la garsoniere şi apartamentele cu două odăi, preţurile au rămas stabile.

Experţii spun că această evoluţie nu este deloc întâmplătoare în condiţiile scumpirii resurselor energetice şi creşterii costului de întreţinere. Aşa că lumea preferă să treacă cu traiul în locuinţe mai mici. Totodată moldovenii plecaţi la muncă peste hotare nu mai investesc ca în trecut în spaţiul imobiliar.

În sectorul Botanica, preţul mediu la apartamentele cu o cameră a fost între - 628-698 euro pentru un metru pătrat, la Buiucani acestea au costat între 650- 683 euro, în Centru - 678-797 euro, la Ciocana - 640-651 euro, iar în sectorul Râşcani costul apartamentelor cu o odaie a fost de 682-686 euro.

La apartamentele cu două odăi, metrul pătrat la Botanica a valorat 606-644 euro, la Buiucani - 640-649, în Centru - 659-719, la Ciocana - 596-642, iar la Râşcani - 641-675.

Apartamentele cu trei şi patru odăi, care sunt cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°