Evaluatorii urmăresc ca temele în jurul cărora este construită agenda de manifestări special concepută pentru anul în cauză să pună în evidenţă atât cultura locală care îmbogăţeşte, prin diversitate şi adâncime, oferta culturală europeană în ansamblul ei, cât şi să aducă în faţa publicului elementele identităţii culturale europene comune, dar, mai ales, să întărească cooperarea dintre operatorii culturali, artiştii şi autorităţile locale şi parteneri europeni, dintre oraşe şi culturi diferite din acest continent.

Lansat în 1985 de doi miniştri ai culturii care au susţinut obligaţia statului de a finanţa cultura, Melina Mercouri (Grecia) şi Jack Lang (Franţa), programul Capitală Culturală Europeană a avut, de la bun început, două axe fundamentale de structurare: dimensiunea europeană şi implicarea cetăţenilor în proiect. Orice comisie de evaluare pleca, din start, de la modul în care erau respectate în propunerea fiecărui oraş participant la concurs cele două criterii esenţiale ale programului, legiferate, prin art. 4, al Deciziei 1622 / 2006 a Comisiei Europene: European Dimensionşi City and Citizens. Aceste criterii, în baza cărora au fost judecate toate dosarele de candidatură până în 2017 (abia în acest an se vor decide oraşele pentru 2018) vor fi primordiale şi în continuare chiar dacă noul regulament urmează să mai diversifice ariile de dezvoltare culturală care trebuie prinse în proiect.

Dimensiunea europeană nu reprezintă, aşa cum poate părea la prima vedere, doar stratul de suprafaţă al moştenirii culturale, al vocaţiei europene a figurilor din trecut sau al afirmării valorilor universaliste, deci şi europene, ale culturii locale respective (argumente invocate invariabil de toţi cei care au făcut vreodată un astfel de dosar), ci presupune o serie de detalii conceptuale şi logistice care trebuie integrate în programul pe termen lung al oraşului