Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marile puteri, disperate după o picătură de petrol

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 iunie 2008 · ·

Miniştrii energiei din statele mari consumatoare de petrol, reuniţi ieri în Japonia, au solicitat creşterea producţiei pentru ieşirea din criza generată de preţul ţiţeiului. Criza va lovi şi România şi va provoca scumpiri în lanţ. Sursa: EPA Photo

Statele membre G8 şi marile puteri economice asiatice au pledat ieri în favoarea creşterii producţiei de petrol, pe fondul temerilor că preţul barilului ar putea ajunge la 150 de dolari, relatează AFP.

La sfârşitul săptămânii trecute, barilul de petrol a depăşit 139 de dolari la Bursa de Mărfuri din New York (Nymex).

Reuniţi în oraşul japonez Aomori, miniştrii energiei din Germania, Canada, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia, Rusia, India, China şi Coreea de Sud s-au arătat îngrijoraţi de actualul nivel al preţului petrolului. „Atragem atenţia asupra necesităţii urgente de a maximiza investiţiile în propria producţie naţională şi cerem celorlalte ţări producătoare de petrol să sporească investiţiile pentru a menţine o bună aprovizionare a pieţelor“, se arată într-o declaraţie comună dată publicităţ ii la finalul reuniunii din Japonia.

Medvedev acuză SUA pentru criza economică

Guvernele celor unsprezece ţări, care consumă împreună două treimi din energia planetei, sunt presate să găsească soluţii pentru ieşirea din criză, „însă marja lor de manevră se reduce“, apreciază directorul editorial al revistei „Arab Oil and Gas“, Francis Perrin. Neputincioşi, oficialii din aceste state încearcă acum să găsească „ţapi ispăşitori“, adaugă Perrin.

China şi India sunt presate să nu mai ofere benzină subvenţionată categoriilor sociale defavorizate, iar primul producător mondial de energie, Rusia, a acuzat Statele Unite că sunt „la originea crizei“ financiare, chiar prin vocea preşedintelui Dmitri Medvedev.

Şi laureatul Premiulu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 14 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 51 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 57 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 43 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 40 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°