”Realismul ne îndeamnă să punem ordinea deasupra libertăţii, pentru că aceasta din urmă devine importantă abia după ce prima a fost realizată".
Două subiecte au dominat în ultima perioadă agenda media pe plan internaţional: criza din Egiptşi cazul Snowden. În România, ca de obicei, alte teme, autohtone, le-au împins pe ambele într-un registru periferic. Nu li s-au alocat spaţii semnificative, iar analizele sau comentariile care au însoţit relatările au fost superficiale dacă nu chiar copilăroase. O dovadă în plus a mentalităţii provinciale dominante din spaţiul media şi din cel politic, deopotrivă. Dar dincolo de aceste consideraţii, subiectele cu pricina ilustrează impasul ideologic major cu care se confruntă astăzi lumea occidentală.
La începutul anilor '90, imediat după prăbuşirea comunismului, Francis Fukuyama publica o carte celebră, "The End of History", în care consemna ceea ce el considera a fi triumful universal inevitabil al valorilor fundamentale care stau la baza democraţiei liberale de tip occidental. Ceea ce a urmat nu i-a dat însă deloc dreptate. Departe de a îmbrăţişa aceste valori Rusia a inventat, odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, conceptul de "managed democracy", un regim în care deşi sunt păstrate elemente specifice democraţiilor occidentale, alegerile de exemplu, puterea rămâne ferm în mâinile unei elite provenite în chip dominant din serviciile secrete şi din armată. Formula nu s-a dovedit a fi neapărat una de succes în plan economic, energia si materiile prime rămânând resursele de bază, însă Moscova a reuşit totuşi să rămână un actor major pe plan internaţional din punct de vedere diplomatic şi militar. Pe de altă parte, modelul captalismului de stat chinezesc care a propulsat ţara în acest moment în poziţia de cea de-a doua putere economică globală, după Statele Unite, a început să fie considerat, ma