Teza romanului „Tânără în comă” este că lumea moare dacă-şi pierde idealurile şi nu-şi chestionează permanent existenţa. BBC a realizat o adaptare radiofonică de succes după acest roman, considerat capodopera lui Douglas Coupland.
Adolescenta Karen se va afla în comă timp de aproape 18 ani: „Pe noptiera ei erau creme hidratante, gablonţuri, o perie de lemn pentru păr, şerveţele într-o cutie, felicitări aniversare ţinute la zi cu rigurozitate, fotografii de familie înrămate, animale de pluş, cărţi pentru vizitatori, plus o iederă care s-a întins până la urmă în toată rezerva. Radioul ei rămânea adesea pornit cu orele. Tehnic, «ziua» lui Karen începea aproape de mizeul nopţii, când i se schimba poziţia corpului, fiind ridicat de pe salteaua ei antiescare.
În acelaşi timp i se controlau hainele, în caz că trebuiau schimbate. Între miezul nopţii şi şase dimineaţa, Karen mai era întoarsă de pe-o parte pe alta de două ori; în afară de asta, era spălată pe dinţi cu o periuţă moale, apoi tamponată cu un burete aromat; era unsă cu vaselină pe buze. De două ori pe săptămână, dimineaţa, Karen primea o baie adevărată, timp în care făcea exerciţii «de mobilitate» - umărul, braţul, muşchii şi încheieturile îi erau flexate de către o infirmieră.
Karen era hrănită cu mâncarea dintr-o pungă suspendată, care-i pătrundea datorită gravitaţiei în stomac printr-un tub care rămânea în permanenţă prins pe un orificiu de lângă buric. După ce era îmbrăcată în haine fără partea din spate, Karen era aşezată într-un scaun cu rotile, cu o pernă pentru fund şi un dispozitiv care-i ţinea capul drept. Era prezentă la toate mesele de dimineaţă, prânz şi cină servite la azil, ca şi la evenimente speciale, cum erau filmele, petrecerile aniversare şi chiar şi o slujbă religioasă care se ţinea de regulă duminica. Între mese, Karen stătea pe scaunul ei în camera ei, iar perso
