Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul lui Mohamed Morsi a fost amânat pentru 1 februarie

Publicat in Mediafax, miercuri 8 ianuarie 2014 ·

Procesul pentru incitare la uciderea unor manifestanţi al fostului preşedinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată, care urma să fie reluat miercuri, la Cairo, a fost amânat pentru 1 februarie, acuzatul neputând fi adus din cauza "condiţiilor meteorologice".

Primul şef de stat ales în mod democratic în Egipt a compărut la prima şedinţă, pe 4 noiembrie, într-o cuşcă, într-un tribunal situat în centrul Academiei de Poliţiei de la Cairo. El a denunţat un "proce

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum 51 minute
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Ziua mamei, sărbătorită pe 5 mai în România

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai 2024 este sărbătorită, în România, Ziua mamei. Celebrarea acestei zile a fost instituită în anul 2009, prin Legea nr. 319/2009, care prevede marcarea acesteia în fiecare an, în prima duminică a lunii mai. Potrivit acestei legi, în R

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 14 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°