Ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita (PSD), prefera sa-si desfasoare activitatea departe de Ministerul Economiei, condus de Varujan Vosganian (PNL). Potrivit surselor HotNews, Nita si-a mutat deja biroul in sediul central al Electrocentrale Bucuresti (Elcen Bucuresti), chiar daca reprezentantii companiei s-au opus acestei decizii, la inceputul lunii martie, printr-un protest spontan. In birourile Elcen, Nita si-a creat propria structura, un "mini-minister" numit "Departamentul pentru Energie", fortand mutarea in noul sediu a tuturor persoanelor cu atributii in domeniul energetic. Astfel, in ultimele doua saptamani, oameni si documente din Ministerul Economei au luat locul celor de la Elcen Bucuresti. Angajatii de la Elcen Bucuresti au fost nevoiti sa-si mute birourile intr-o alta cladire a companiei.
Un protest spontan a avut loc pe 3 martie la sediul sucursalei Electrocentrale Bucuresti, din subordinea Elcen, zece sefi de centrale si directori de sucursale sustinand ca directorul general al Elcen ar fi incercat sa ocupe abuziv acest sediu. Inginerul sef al CET Grozavesti, Dan Tudora, a declarat atunci pentru Agerpres ca directorul general al Elcen, Dan Stefan Cetacli, ''a incercat sa ocupe abuziv sediul sucursalei Electrocentrale Bucuresti, fara a avea vreun document de transfer de proprietate, trimitand masini cu mobilier si documente care au fost oprite sa intre in curtea sucursalei de mai multi reprezentanti ai conducerii Electrocentrale Bucuresti''.
"Directorul general al Elcen, Dan Stefan Cetacli, a oferit sediul central al societatii ministrului delegat pentru Energie, Constantin Nita, care ar urma sa isi inceapa activitatea de luni in noul sediu", a precizat Tudora.
Potrivit inginerului sef Tudora, in urma protestului, masinile au plecat, iar directorul sucursalei Electrocentrale Bucuresti, Constantin Dobre, a inc