Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 180 de persoane, reţinute la New York la prima aniversare a mişcării "Occupy"

Publicat in Romania Libera, marți 18 septembrie 2012 ·

Aproximativ 1.000 de persoane au celebrat luni la New York prima aniversare a mişcării "Occupy Wall Street", în cadrul unei manifestaţii marcate de tensiuni cu poliţia care a reţinut mai mult de 180 de manifestanţi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Citeşte şi:

Mişcarea "Occupy Wall Street" va marca un an de la fondare prin blocarea Bursei din New York

"Suntem acolo pentru a ne face ascultată vocea, pentru a protesta faţă de aviditatea Wall Street", a declarat Bill Dobbs, unul dintre purtătorii de cuvânt ai mişcării "Occupy", pentru AFP, argumentând că problemele nu s-au schimbat după un an.

În cel mai important moment - 17 noiembrie 2011 - "Occupy" a reunit, cu sprijinul sindicatelor, aproximativ 30.000 de persoane la New York, înainte de a dispărea aproape, după evacuarea din Parcul Zuccotti. Dar sloganul său, "Suntem cei 99 la sută" a intrat de atunci în memoria colectivă.

Primii manifestanţi s-au adunat luni în jurul orei 07.00 (14.00, ora României) aproape de Parcul Zuccotti, în cartierul Wall Street, acolo unde manifestanţii au instalat ka 17 septembrie primii saci de dormit. Ca şi anul trecut, au denunţat lăcomia celor bogaţi, inegalităţile, dificultăţile financiare ale studenţilor şi expulzările celor care nu mai pot să-şi plătească ipotecile imobiliare.

Mobilizaţi în numeroase grupuri, ei au încercat fără succes de mai multe ori să se apropie de bursa din New York.

Poliţia, concentrată în forţă, i-a împiedicat. Ea a efectuat, la 20.30 (marţi 03.30, ora României) 181 de reţineri, potrivit unui purtător de cuvânt.

"Bancheri, ruşine vouă", "Scoateţi banii din politică" sau "Bancherii la închisoare", "Nimic nu s-a schimbat", se putea citi pe pancarte, alături de tradiţionalul "Noi suntem cei 99 la sută".

"Noi perturbăm cartierul şi transmitem mesajul că bancherii de pe Wall Street să nu poată merge la muncă dimi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 17 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 49 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 4 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 19 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Este oficial: Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru implementarea ChatGPT pe iPhone

Ziarul Financiar acum o ora
Apple ajunge la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcţii de inteligenţă artificială pe dispozitivele sale, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, cit

Adrian Mititelu, prima reacție după ce FC U Craiova a retrogradat în Liga 2: „Suntem într-un moment de cotitură”

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului românesc după ce a pierdut pe teren propriu disputa cu din ultima etapă a play-out-ului SuperLigii României, scor 3-1. Adrian MititeluFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru >> VIDEO S

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 4 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

Va trimite România un sistem Patriot în Ucraina? Ciolacu: Ministrul Apărării are reţineri mari

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu spune că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea Ucrainei un sistem de apărare Patriot, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată în Co

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°