Astăzi, calendarul popular întoarce încă o filă din seria nefastă a Joilor în care n-ai voie să lucrezi pentru că se abate grindina asupra recoltelor şi trăsnetul asupra vitelor aflate în câmp. Urmează Vinerea şchioapă, “rea de sărăcie”, sâmbăta ofrandelor pentru moşii de neam şi – în sfârşit – mult aşteptata duminică, cu cele mai frumoase nunţi ale primăverii. Am intrat aşadar într-o zodie a veseliei şi, chiar dacă ziua de azi poartă numele de Joia Mânioasă, ne aduce unele dintre cele mai fascinante ritualuri de peste an: Paparudele şi Caloianul. Sunt zile consacrate apei sacre, descântecelor de ploaie şi secetă, manifestărilor ceremoniale care vor dezlega fertilitatea şi belşugul verii.
“Paparudă-rudă,/ Vino de ne udă/ Cu găleata-leata/ Peste toată gloata,/ Cu ciubărul-bărul/ Peste tot poporul./ Dă-ne, Doamne, cheile/ Să descuiem Cerurile,/ Să pornească ploile,/ Să curgă şiroaiele,/ Să umple pâraiele./ Hai, ploiţă, hai!/ Udă, tu, pământurile,/ Ca să crească grânele/ Mari ca şi porumbele./ Hai, ploiţă, hai!”
Apa însufleţeşte şi fertilizează. Apare din razele lunii şi din lacrimile Zeiţei Zorilor, spală păcatele şi generează renaşterea. Consacrat simbol feminin, apa este elementul principal al ceremonialului de aducere a ploii, prin principiul magic al similitudinii. Ritualul înfăptuit în vechime în a treia săptămână de după Paşti era închinat unei zeiţăţi a ploii, numită la români Paparudă sau Dodoloaie, la aromâni Pirpiruna sau Duduleţu, la sârbi şi croaţi Dodola-Dodole, iar la bulgari, Peperuna sau Perperuda. Cu toate că acum nu mai au o dată fixă în calendarul popular, Paparudele nu au dispărut, reactualizându-se atunci când seceta pune stăpânire pe comunitate. Ritualul presupune o mască vegetală purtată de personaje pure (în special copii), care, prin diverse forme de manifestare ceremonială, provoacă ploaia. Astfel, printr-o travestire vegetală,
