Liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a declarat că miniştrii Remus Pricopie şi Doina Pană le-au cerut protestatarilor să aibă răbdare, dar, dacă nu se va întâmpla ceva concret legat de salarizare, este foarte posibil să se ajungă la grevă generală.
Declaraţiile au fost făcute de Hancescu după protestul personalului din învăţământ ce a avut loc miercuri în Capitală.
"Ministrul Remus Pricopie (ministrul Educaţiei, n.r.) şi ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, cu care ne-am întâlnit la Guvern, ne-au asigurat, încă o dată, de bunele intenţii ale USL şi ne-au cerut să avem răbdare, că acum suntem cu toţii într-o situaţie grea. Dar oamenii nu mai au răbdare şi, dacă nu se va întâmpla ceva concret legat de salarizare, aşa cum oamenii din Piaţa Victoriei au cerut, este foarte posibil să se ajungă la grevă generală", a mai spus Hancesu.
Totodată el a precizat că, în perioada imediat următoare, va fi organizat un referendum în rândul membrilor FSLI în ceea ce priveşte declanşarea unei greve generale.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a organizat,miercuri, în Capitală un marş la care au participat peste 7.000 de persoane. Protestul s-a încheiat în Piaţa Constituţiei, la ora 14.00, nefiind înregistrate incidente.
La protest s-au adunat miercuri dimineaţă, în Piaţa Victoriei, dascăli din Capitală şi din numeroase judeţe, care au venit cu fluiere, steaguri şi pancarte cu mesaje printre care "Fără şcoală = popor analfabet" şi "Respectaţi resursa umană din educaţie sau va pleca".
Unul dintre profesori, îmbrăcat ca un cerşetor, a avut un banner pe care scria "Murim noi, muriţi şi voi".
Manifestanţii au scandat "Solidaritate!", "Grevă generală!", "Fără educaţie, moare orice naţie", "Şase la sută!" şi "Legea respectaţi, 6 alocaţi", dar şi împotriva Guvernului - "Guvernul USL e la