Ce nu e la televizor nu exista, pare a fi regula de baza a vietii publice din Romania. Tara este guvernata la televizor; politicienii se confrunta si comunica, daca hartuiala permanenta se poate numi asa, la televizor; prezenta multor parlamentari in studiourile TV este cu mult mai mare decat in Legislativ; show-urile de televiziune sunt principalele mijloace de campanie electorala; televiziunile fac personalitati din nimic si ingroapa altele.
Pana la un punct e firesc. Peste tot in lume televiziunea este regina media, cu un rol covarsitor in stabilirea agendei publice, dar la noi dominatia e totala, fara drept de apel.
Si nici asta, in sine, n-ar fi o tragedie, daca am avea un jurnalism TV de calitate si independent. N-avem insa.
Televiziunea in general e superficiala, fiind dependenta de imagine si obligata la rigoare maxima in privinta duratei materialelor. Imaginile spectaculoase au prioritate si salveaza stiri mediocre, in vreme ce stiri de mare importanta, dar fara imagini sunt greu de promovat pe sticla. Ce cu ilustram?, e intrebarea de cosmar a oricarui producator in fata stirii stirilor.
Dar daca in marile televiziuni serioase din lume asta reprezinta o provocare profesionala care duce la gasirea celor mai ingenioase solutii, astfel incat, pana la urma, stirile cu adevarat importante isi gasesc locul meritat, la noi lucrurile stau cu totul altfel.
Televiziunile din Romania imping superficialitatea comercialului pana la limita spulberarii oricarei urme de jurnalism. In jurnale, domina copios non subiecte senzationale aducatoare de rating si bani, dar prin excelenta imbecilizante. Publicul, nu prea doritor sa gandeasca, este incurajat sa gandeasca si mai putin, fiind in schimb bombardat la afecte. Materialele sunt, in cel mai bun caz constatative, pentru ca reporterii nu stiu sau n-au chef sa faca o t
