Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Krzysztof Warlikowski, surpriza Festivalului Naţional de Teatru 2010

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 septembrie 2010 ·

Regizorul polonez Krzysztof Warlikowski a confirmat prezenţa sa la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2010, care va debuta pe 30 octombrie.

Warlikowski îşi va face debutul pe scena Teatrului Naţional Bucureşti cu spectacolul “Dibuk”, după textul clasic al lui Solomon An-ski şi nuvela contemporană a Hannei Krall, spectacol care, după premiera din 2003 de la Avignons, s-a jucat la International Theatre Festival DIALOG în Wroclaw, Polonia, la Hebbel Theatre din Berlin, Bouffes du Nord, Paris, iar în 2004, la New York. care au marcat Anul Polonez în Israel 2008-2009.

”Teatrul lui Warlikowski se focalizează pe problema tinereţii confruntate cu dezastrele şi deziluziile lumii. El pune în scenă destinul îngerilor decăzuţi, scenariul prăbuşirii. (...) Supravieţuirea pare interzisă pentru aceşti eroi lipsiţi de puritate şi aflaţi în căutarea dragostei: eşecul îi înalţă. Ei sunt inadaptabili, ei îşi ard aripile în pofida dorinţei lor de a atinge ceea ce le lipseşte. Va exista întotdeauna ceva absent care ne chinuie... şi doar prin durere ei mai pot spera să umple această absenţă. Iată bazele acestui liric modern”, apreciază eseistul George Banu.

Printre premiile câștigate de Warlikowski se număr premiul pentru cea mai bună piesă străină al Sindicatului francez al criticilor de teatru, acordat în 2002, pentru „Purificare”, Premiul Meyerhold pentru cel mai bun regizor european, în 2006 la Moscova, pentru „Krum”, iar în 2008 Premiul Europa - Noi Realităţi Teatrale.

Începuturile lui Krzysztof Warlikowski în teatru sunt legate de doi mari regizori contemporani - Krystian Lupa, de la Şcoala de Teatru de Stat din Cracovia, şi Peter Brook, care l-a remarcat şi l-a invitat la Viena la un workshop de regie. Mai târziu, Warlikowski a fost asistentul acestuia la spectacolul Impresiile lui Peleas de Claude Debussy, la Bouffes du

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 49 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°