Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Moroşanu luptă astăzi pentru un milion de dolari la Zagreb

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 martie 2013 ·

Campionul Superkombat, Cătălin Moroşanu, va participa azi, la Zagreb, în turneul final al circuitului K-1, urmând să lupte în sferturile de finală împotriva ucraineanului Pavel Zhuravlev. În semifinale, românul l-ar putea înfrunta pe legendarul Cro Cop, iar în finala de un milion de dolari pe marocanul Badr Hari.

Cel poreclit “Moartea din Carpaţi” s-a întâlnit ieri la cântarul oficial cu oponentul său din primul meci, reuşind să câştige duelul psihologic.

“Sunt foarte montat, m-am pregătit timp de trei luni într-un ritm spartan. Am foarte multă energie şi sunt gata de luptă. Va ieşi război!”, a afirmat românul, care cântăreşte 101 kilograme, cu 5 mai mult decât Zhuravlev.

Asaltat de fanii croaţi pentru poze şi autografe, Moroşanu nu se gândeşte momentan la posibilul adversar din semifinale, fiind concentrat pentru duelul din sferturi.

“În mintea mea nu există decât Zhuravlev. Normal că îmi doresc să câştig turneul, dar nu vreau să mă hazardez. O iau pas cu pas”, a mai afirmat acesta, care va fi încurajat din sală de fratele său, dar şi de colegul Sebastian Ciobanu, semifinalistul Superkombat.

Finala circuitului K-1, care se va disputa pentru prima oară în istorie în afara Japoniei, este dotată cu premii în valoare de un milion de dolari. La evenimentul de la Zagreb Arena vor asista peste 15.000 de spectatori, biletele epuizandu-se deja.

Pe lângă Cătălin Moroşanu, în gala de la Zagreb va mai lupta un alt român, Andrei Stoica, acesta urmând să se dueleze cu Agron Preteni într-un super-fight în limitele categoriei 75 de kilograme. “Sunt în formă. Îl ştiu pe Agron de ceva timp. Cu siguranţă voi face un meci bun şi sper să fiu declarat învingător”.

Ring-announcerul galei va fi celebrul Michael Buffer, cel care şi-a amintit de vizita pe care a efectuat-o în România în urmă cu doi ani, atunci cân

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 36 minute
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 21 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 3 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 7 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 7 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 7 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°