Adrian Dănuţ lucrează la Întreprinderea de scule aşchietoare din F. Nu e prea clar ce face el acolo. Sigur este ce face el aici, în sat, după orele de producţie: electronică aplicată.
Adrian Dănuţ lucrează la Întreprinderea de scule aşchietoare din F. Nu e prea clar ce face el acolo. Sigur este ce face el aici, în sat, după orele de producţie: electronică aplicată.
Lui Dănuţ i-au plăcut încă de mic maşinăriile complicate. A vrut să urmeze Informatica, dar nu l-a lăsat taică-său, Fănică Adrian, faimos în sat, pentru că a dat în judecată, pe vremea comuniştilor, statul de democraţie populară pe motiv că i-a încălcat proprietatea privată prin comasare. Cum era de aşteptat, a pierdut procesul. Avocatul statului socialist a invocat – şi pe drept cuvânt – Constituţia RPR. – Arătaţi-mi şi mie articolul în care se spune că statul apără proprietatea privată!, a zis avocatul, care ţinea în mână o Constituţie. – Cum să nu!, i-a răspuns Fănică Adrian, care ţinea şi el în mână o Constituţie. Şi a deschis-o la pagina căreia îi pusese, drept semn, o aşchie. După ce a terminat de citit, avocatul a vrut să vadă şi el cartea. Era, într-adevăr, o Constituţie. Dar nu a Republicii Populare Române, ci a României burghezo-moşiereşti.
Adrian Dănuţ a învăţat meserie trăgând cu ochiul. Încetul cu încetul, a ajuns să se priceapă destul de bine la aparatură electronică: televizoare, tranzistoare, păpuşi care scot limba când le vorbeşti urât şi telefoane mobile. În garsoniera sa din F, unde stă când nu vine acasă, totul e pus la punct sub aspect electronic. Apăsând pe întrerupătorul de lângă uşă, nu numai că se aprinde lumina în toată casa, inclusiv în balcon, unde a fost montat un reflector militar, pentru sperierea jivinelor, dar şi intră în funcţiune, ca la un semn, tot ce aparţine mijloacelor audio-vizuale: televizorul, tranzistorul, patefonul şi ceasul cu deşteptăt
