Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atelierele artistilor, pustii

Publicat in Romania Libera, luni 13 februarie 2006 ·

Dupa '89, Combinatul Fondului Plastic al Uniunii Artistilor Plastici din Romania a acumulat datorii de miliarde de lei vechi, ajungand in prezent "o caruta pusa pe butuci". Cei aproximativ 30 de artisti plastici care au ateliere de creatie in combinat au parte in prezent de "o situatie de iarna", "o chestie pur intamplatoare", dupa cum a caracterizat-o Petre Radulescu, directorul combinatului, si care consta in lipsa totala a incalzirii. Fapt ce face imposibila desfasurarea activitatii in ateliere, pe intreg parcursul sezonului rece, adica aproape o jumatate de an. Pentru ca frigul acumulat in pereti face sa-ti inghete ochii cand intri in cladire, iar mizeria inghetata de la grupurile sanitare este de nedescris. "Masuri de gospodari" Etajele 2 si 4, unde se afla atelierele artistilor plastici, sunt inghetate si pustii. Chiar de la intrarea in holul de la parter, impresia de abandon se face prezenta, prin aspectul tocului usilor si al manerului de la intrare, cu urme vechi de murdarie. O gramada de calorifere dezafectate este stransa intr-un spatiu in care au fost parca aruncate. Dl director Radulescu ne-a explicat cum stau lucrurile: "Ne-am gandit, ca niste gospodari, sa mai avem "caruta" asta (a combinatului Ð n. r.). Si am preferat sa demontam instalatia de caldura, in conditiile in care, de la jumatatea lunii septembrie avem conturile blocate, pentru plata datoriilor acumulate pana in 2002, de vechea conducere, care s-au ridicat la peste 10 miliarde de lei vechi. Speram ca in aceasta primavara sa ajungem la zero cu datoriile, mai ales ca, in ultima perioada, conducerea UAPR s-a implicat, pentru prima data, si vrea sa ne ajute. Actualul sezon de atelier este compromis In timp ce conducerea UAPR s-a hotarat sa dea o mana de ajutor tarzie, dar datatoare de speranta, in atelierele inghetate ale artistilor, ramele tablourilor au inceput sa crape, ca si vopselele ta

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°