Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În România nu se stă la rând

Publicat in Adevarul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Fiica preşedintelui a publicat toate documentele prin care a obţinut de la CEC un împrumut foarte mare, dar în pofida acestei transparenţe continuă să se pună o mulţime de întrebări.

Ioana Băsescu a publicat la finele săptămânii trecute contractul prin care a obţinut de la CEC un împrumut de 4.600 000 pe 30 de ani. Dar gestul acesta nu explică nimic. Nu în contracte se găseşte traficul de influenţă dacă el a existat, ci în însăşi decizia de creditare. Or, până acum nimeni nu a expus public evaluările prin care experţii băncii au decis ca această solicitare de credit să fie acceptată.

O bancă acceptă sau nu acceptă să ofere un credit în funcţie de criterii pretins obiective. Băncile au tot interesul să elaboreze un sistem propriu de evaluare, prin care să poată aprecia solvabilitatea clienţilor, dar de multe ori se înşală. Aşa cum am văzut portofoliile băncilor sunt pline de împrumuturi restante. Potrivit datelor publicate de BNR, creditele neperformante au ajuns la 21,56% în septembrie, faţă de 21% în august şi 20,30% la sfârşitul lunii iunie 2013, ceea ce înseamnă că restanţele se află în creştere. Numărul restanţierilor persoane fizice a depăşit 700.000. De ce se înşală băncile în atât de multe cazuri?

Se înţelege că nimeni nu poate prevedea în mod riguros cum va evolua economia şi, de aceea, există o doză de risc, de aproximativ şi, totodată, de arbitrar în decizia de creditare. Pe noi ne interesează mai ales doza de arbitrar, care poate fi tradusă prin credite „cu pile“ sau credite date în urma unor influenţe politice de diferite tipuri. Printre atâtea cauze ale crizei americane („subprime mortgage crisis“) a fost indicată de economiştii liberali şi orientarea ideologică tot mai imperioasă care a stimulat creditarea unor pături sociale largi cu venituri modeste şi care, aşa cum s-a văzut, nu au mai reuşit să plătească ratele.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 7 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 8 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 10 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 13 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

VIDEO SuperLiga: UTA, victorie categorică în fața Oțelului – Gălățenii, la prima înfrângere din play-out

HotNews acum 11 ore
UTA este noul lider din play-out-ul SuperLigii, după victoria înregistrată joi pe teren propriu în fața Oțelului Galați, scor 3-1, în etapa cu numărul șase. Mircea RednicFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia UTA – Oțelul

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°