Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la Penitenciarul Galaţi, într-un caz de înşelăciune

Publicat in Mediafax, miercuri 20 februarie 2013 ·

Poliţiştii au descins la Penitenciarul Galaţi, dar şi în patru locuinţe din Galaţi şi Brăila, într-un caz privind păcălirea unor oameni prin telefon, cărora li s-au cerut bani, pretinzând că sunt avocaţii unor rude apropiate acestora, care au avut un accidente rutiere mortale.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba efectuează simultan şase percheziţii. Concret, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Alba, cu sprijinul Serviciilor de Operaţiuni Speciale Alba şi Galaţi şi al poliţiştilor de la Poliţiile municipiilor Galaţi şi Brăila, desfăşoară şase percheziţii, din care patru domiciliare şi două în Penitenciarul Galaţi.

"În cauză, sunt efectuate cercetări faţă de patru persoane suspectate, cu vârste cuprinse între 19 şi 26 de ani, două din Brăila, una din Galaţi şi una care se află încarcerată în Penitenciarul Galaţi, pentru executarea unei pedepse privative de libertate. Acestea sunt suspectate că, în perioada 23 ianuarie – 1 februarie, au înşelat sau au încercat să înşele, şapte persoane din judeţul Alba", informează Poliţia Română.

În penitenciar sunt căutate telefoane mobile şi cartele de telefon mobil de pe care au fost făcute apelurile, iar la locuinţele suspecţilor sunt căutate înscrisuri prin care au fost ridicate sumele de bani transferate prin intermediul unor societăţi de transfer rapid.

Potrivit sursei citate, cei patru au pretins păgubiţilor, prin telefon, diverse sume de bani, sub pretextul că sunt avocaţii unei rude apropiate a victimelor, care a comis un accident rutier, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Astfel, falşii avocaţi au cerut persoanelor păgubite să depună bani într-un cont, prin intermediul unui serviciu de transfer rapid, pentru presupusa reprezentare în faţa autorităţilor.

Prejudiciul reclamat prin aceste fapte este de 19.500 de lei. @N_

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 27 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 23 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum 2 ore
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°