Piaţa ţigaretelor a fost, anul trecut, puternic afectată de o serie de factori, printre care se numără deprecierea leului cu peste 14%, în comparaţie cu 2009, în condiţiile în care acciza este denominată în euro, ne-a spus Adrian Popa, Head of Corporate & Regulatory Affairs pe Europa de sud-est al "British American Tobacco" (BAT). Creşterea accizei medie cu 31% faţă de anul precedent şi majorarea TVA cu cinci puncte procentuale reprezintă alte două obstacole care au înfrânat activitatea producătorilor de ţigarete de pe piaţa noastră. De aseemenea, scăderea pieţei legale cu 26,6% comparativ cu 2009, ajungând la 22,7 miliarde ţigarete şi nivelul contrabandei, care a înregistrat, în 2010, o medie de 27% din consumul total, însumând peste 8,7 miliarde ţigarete, au influenţat negativ producţia şi comercializarea de ţigarete.
În aceste condiţii, potrivit lui Adrian Popa, "atât industria legală cât şi bugetul de stat, care ar fi putut încasa suplimentar, anul trecut, un miliard de euro (acciza + TVA) au pierdut, singurii câştigători fiind contrabandiştii".
Principalul obstacol îl reprezintă contrabanda cu ţigarete venite din ţările vecine, non EU, în care nivelul de accize este mult mai mic decât în România, ne-a declarat domnul Popa, adăugând: "Reprezintă o concurenţă neloială şi ilegală, scăpată de sub controlul statului, care produce pagube extreme la bugetul de stat, în jur de un miliard de euro anual".
Adrian Popa consideră că implicarea autorităţilor în vederea combaterii acestui fenomen a condus la efecte semnificative: "Deşi cu o oarecare întârziere, acţiunea a avut un impact simţitor, pe fondul unor schimbări legislative importante şi al unor măsuri operaţionale ferme. Astfel, în luna noiembrie 2010, nivelul contrabandei cu ţigarete a scăzut cu aproape la 22,8% din total consum, conform studiului de piaţă efectuat de compania < Novel Research >. C