Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarom va avea cinci curse săptămânale în loc de trei, pe ruta Târgu Mureş - Bucureşti

Publicat in Gandul, vineri 25 octombrie 2013 · ·

Tarom va avea cinci curse săptămânale în loc de trei, pe ruta Târgu Mureş - Bucureşti şi retur, conducerea Consiliului Judeţean Mureş fiind de părere că mărirea numărului de zboruri reprezintă "un element de recunoaştere" a potenţialului economic şi turistic al Mureşului şi al Transilvaniei.

Conducerea Consiliului Judeţean Mureş a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, că în urma negocierilor cu compania Tarom, s-a decis că aceasta nu numai că nu va sista zborurile între Târgu Mureş şi Bucureşti, ci va avea cinci curse săptămânale în loc de trei, câte sunt acum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Până în prezent, Tarom opera de pe Aeroportul Transilvania trei curse pe săptămână. În acest context, mărirea numărului de zboruri către şi dinspre Capitală este un element de recunoaştere a potenţialului economic, dar şi turistic pe care îl reprezintă judeţul Mureş şi întreaga Transilvanie. În acest fel, Aeroportul Transilvania şi-a atins o ţintă din planul său de management", se arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că noile curse vor fi operate în zilele de luni, marţi, joi, vineri şi duminică, faţă de luni, joi si vineri, cum circulă acum. Dobre nu a putut preciza, însă, de când va fi operat noul program.

În luna august, premierul Victor Ponta declara, la Suceava, că Tarom nu ar trebui să renunţe la cursele interne, arătând că, din datele pe care le deţine, acestea sunt profitabile.

Ponta spunea, într-o conferinţă de presă, că, fără a interveni în managementul privat al companiei, el susţine păstrarea curselor interne. "Nu doar de Suceava, ci şi de Târgu Mureş, de Sibiu. Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom şi nu aş vrea să renunţe Tarom la ele şi să ne trezim că le operează altcineva, un operator privat"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 49 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 34 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 25 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 23 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°