Liderul grupului PSD din Cameră, Valeriu Zgonea, a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ, cu 161 voturi "pentru" şi niciun vot "împotrivă", după ce Roberta Anastase a fost revocată, grupul UDMR fiind prezent, dar neparticipând la vot, potrivit Mediafax.
Votul a fost secret, cu buletine.
Zgonea a fost singura nominalizare făcută de grupurile parlamentare pentru funcţia de preşedinte al Camerei.
---
Roberta Anastase a fost revocată din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor cu 160 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă".
"Iată că ceea ce era de aşteptat să se întâmple s-a întâmplat. Vreau să înţelegeţi că această intervenţie a mea nu este o apărare a persoanei Roberta Anastase ci a instituţiei de preşedinte a Camerei Deputaţilor. Nu a existat nicio cerere pentru convocarea unei sesiune extraordinare. Revocarea s-a făcut pe baza unei decizii a comisiei juridice. Comisia juridică a luat decizia pe baza unei plângeri legate de o şedinţă pe care eu nu am condus-o. Este datoria mea să apăr această instituţie şi voi ataca în Curtea Constituţională această decizie", a spus Roberta Anastase după vot.
Votul a fost secret, pe buletine.
Valeriu Zgonea a fost propus înlocuitor al Robertei Anastase.
Candidatura lui Zgonea este supusă votului plenului Camerei.
Votul este cu buletine.
Zgonea a fost singura nominalizare pentru funcţia de preşedinte al Camerei.
Deputaţii UDMR au fost prezenţi, dar nu au votat.
---
Deputaţii votează, la ora transmiterii acestei ştiri, cu buletine, hotărârea de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în condiţiile în care grupul UDMR a anunţat că nu participă la vot, potrivit Mediafax.
Fiind vorba despre persoane, votul este făcut pe baza buletinelor de vot.
Şedinţa de plen este condusă de către deputatu