Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mătura bucovineană şi americanii

Publicat in Dilema Veche, luni 1 decembrie 2003 ·

Am mers recent de la Suceava spre Vatra Dornei - la timp pentru a străbate văi împădurite ca-n basme, cu brazi sub care bruma toamnei se strecura acum pentru a nu mai ieşi decît la anul, prin mai. Gura Humorului, Cîrlibaba, Ilişeşti - unde un învăţător i-a pus vioara în mîini micului Ciprian Porumbescu - şi, mereu pe aproape, apele Bistriţei. La graniţa Moldovei cu Bucovina nu mai coboară plutaşi pe apă, dar buştenii dispar oricum de pe dealuri. Aceste locuri poartă două peceţi: lemnul şi vitele. Lemnul este peste tot: în zecile de joagăre pe care le vezi, în camioanele cu care te intersectezi pe drum sau în şindrila placînd pereţii caselor. Vitele, la fel: pete de culoare pe verdele ud al pajiştilor sau pe marginea drumurilor, privind absente şi mergînd legănat, eliberînd spre cer nouraşi de aer cald - ca acum 2000 de ani, la căpătîiul spre care veneau Magii. Pînă nu demult, în satul bucovinean, la capătul staulului mai era zidită o încăpere, în care dormeau oamenii iarna - pentru că niciunde nu e mai cald pe lume decît la botul vitei. După 1775, cînd Bucovina a intrat sub stăpînirea Habsburgilor, împărăteasa Maria Thereza a dat ucazul prin care se opera un despărţămînt între locul de somn al animalelor şi cel al oamenilor; actul a fost respectat de cine a vrut-o şi neglijat de toţi ceilalţi. În Bucovina se aude azi murmurul unei nemulţumiri surde. Mai întîi, pădurile nu au fost restituite, statul nedorind să lase din mînă o comoară bună pentru năimit clienţi politici; Mitropolitul Pimen, la Suceava, a albit tot cerînd pămînturi şi păduri ale Bisericii din fostul Fond Bisericesc înfiinţat de Iosif al II-lea. Apoi, în Valea Dornelor sînt 18 mii de bovine şi nici un abator, ceea ce face ca oamenii să aştepte cu candela aprinsă pe cineva care să le cumpere vitele. La fel, laptele; preţul de achiziţie e mic, iar laptele excedentar mai hrăneşte încă porcii - încă

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 58 minute
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 16 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 16 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 2 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 3 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 2 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

17°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°