Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Davidescu: “Hotărârea Consiliului Județean de organizare a referendumului este ca și atacată”

Publicat in Adevarul, marți 5 iulie 2011 ·

Prefectul de Argeș, Gheorghe Davidescu a formulat deja contestația vizavi de hotărârea Consiliului Judeţean Argeş de organizare a unui referendum pe tema regionalizării, însă deocamdată n-a depus-o în instanță, râmânând doar o chestiune de timp.

“Deocamdată Consiliul Județean nu ne-a comunicat ofcial hotărârea adoptată. Are la dispoziție, pentru asta, 10 zile lucrătoare din momentul adoptării. Abia apoi o putem ataca.”, explică prefectul. Asta nu l-a împiedicat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu să se pregătească de atac.

“Împreună cu colegii de la compartimentul juridic am formulat deja contestația. (..) Hotărârea C.J. de organizare a referendumului este ca și atacată!” precizează Davidescu.

Contestația prefectului de Argeș a fost argumentată pe nu mai puțin de șapte pagini și jumătate, însă varianta sa finală va fi gata abia în zilele următoare.

„Desființarea unui județ este o problemă de interes național, nu de interes local. Decizia aceasta nu poate să aparțină decât autorității centrale. Prin acest referendum s-ar cheltui bani publici fără o fundamentare reală (...) .Dacă cei de la Consiliul Județean pot să demonstreze că vor face voluntariat, eu merg la referendum! Dar nu să mizeze pe o rectificare de buget, pentru că nu au voie să facă așa ceva în astfel de situații. Ar fi ilegal, iar eu sunt aici ca să veghez la aplicarea corectă a legii.”, spune Davidescu.

Dacă respectiva contestație va avea sau nu câștig de cauză, rămâne de văzut. Cert este că, pâna acum, justiția a luat hotărâri diferite în privința a două demersuri similare. Secţia contencios a Tribunalului Vrancea a respins contestaţia prefectului judeţului, în timp ce prefectul de Vâlcea a avut câştig de cauză în atacarea deciziei CJ. În cazul în care contestaţia prefectului Davidescu nu va fi admisă, pe 28 august argeşenii vor fi chemaţi să răspundă cu „Da” sau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 8 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 10 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 6 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 10 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 4 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°