Cad sau nu cad? Asta-i întrebarea care îi frământă pe localnicii din satul Pietroasa, comuna Cîmpineanca, de peste două săptămâni cu privire la doi stâlpi de la reţeaua de telefonie, care din cauza ploilor şi surpării pământului au ajuns să se incline atât de mult de pământ încât se pot aştepta ca în orice moment să se prăbuşească.
Deocamdată, stâlpii de lemn se sprijină cu toată puterea lor doar în cablul de telefonie, spre marea nemulţumire a oamenilor, care spun că le e teamă să mai traverseze zona.
"Eu, om bărân, am pus mâna pe telefon şi am vorbit la Focşani cu cei de la Romtelecom să vină să rezolve situaţia. Am sunat, dar până astăzi nici un rezultat. E pericol mare în primul rând pentru copii, care se joacă pe uliţa asta. Din senin se poate isca un vânt mai mare şi imediat pot cădea peste cineva care trece pe stradă", ne-a declarat localnica Maria Milea, în vârstă de 64 de ani.
"Două zile nu moare nimeni"
Edilul comunei spune că a anunţat şi el Romtelecom despre această problemă, însă nu este îngrijorat de eventuale consecinţe nefaste pe care stâlpii de telefonie le-ar putea crea.
"Cum au stat două săptămâni aşa, două zile nu o să moară nimeni dacă mai rămân aşa. Eu am fost plecat din comună, dar cei de la telefoane mi-au zis că s-au deplasat la faţa locului, au văzut despre ce este vorba şi luni au promis că vin să înlocuiască stâlpii", ne-a declarat, sâmbătă, primarul Ştefan Paraschiv.
Am încercat să aflăm şi de la reprezentanţii Romtelecom de ce manifestă o lipsă de reacţie într-o situaţie situaţie evident periculoasă, dar telefonul a sunat fără ca cineva de la capătul celălalt al firului să răspundă.