Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Marica şi Marius Ungureanu se acuză reciproc

Publicat in Adevarul, vineri 18 februarie 2011 ·

Seria acuzaţiilor aduse la adresa fostului şef al Vămii Giurgiu, Marius Ungureanu, de către liderul Sed Lex, Vasile Marica nu a încetat. Acesta din urmă susţine că fostul vameş giurgiuvean a purtat negocieri cu preşedintele Traian Băsescu în perioada 4-14 februarie 2011 şi că a înregistrat discuţia purtată cu acesta.

“Acest infractor Marius Ungureanu, cunoscut consumator de droguri, acest individ din lumea interlopă se laudă că a înregistrat discuţia cu Băsescu” a declarat public Vasile Marica. Liderul Sed Lex a mai precizat că Ungureanu vroia să vorbească direct cu Băsescu, pentru ca să i se garanteze că şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu (IJP), Nicolae Dobrin va fi repus în funcţie, şi că el va primi funcţia de şef al Vămii Constanţa. Contactat telephonic şeful IJP Giurgiu, Nicolae Dobrin a refuzat să discute cu presa locală pe motiv că este în concediu medical.

Nici Ungureanu nu se lasă mai prejos

Fostul vameş îl acuză pe Vasile Marica de fapte de corupţie, denunţul său împotriva liderului Sindicatului Sed Lex fiind înregistrat joi, 17 februarie 2011 de Direcţia Naţională Anticorupţie. “Marica se simte încolţit mă acuză că sunt traficant de droguri şi că am fost ridicat de poliţie din faţa unui hotel din capitală. Trebuie să se dea jos nişte măşti de pe faţa unor oameni” a spus intr-o emisiune tv vameşul Marius Ungureanu. Giurgiuveanul a mai afirmat că liderul Sed Lex, Vasile Marica operează acum după acelaşi scenariu ca şi în anul 2003. Marius Ungureanu a lucrat între 1990 şi 2003 la Vama Giurgiu, mai întâi ca lucrător vamal, apoi ca şef de tură şi şef la Vama Mocănaşu. Acesta susţine că angajaţii vamali îi dădeau bani lui Vasile Marica pentru menţinerea pe funcţie, pentru promovare, pentru a nu fi daţi afară în cazul restructurărilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum 21 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 35 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°