Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultima şansă pentru Europa

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 26 mai 2007 ·

În afara capitalei, doar două oraşe din ţară au găzduit o finală a Cupei României la fotbal. Timişoara la prima ediţie, pe 8 iulie 1934, între Ripensia Timişoara şi Universitatea Cluj (3-2) şi Braşov pe 29 iunie 1989, între Steaua şi Dinamo (1-0), ediţie care nu mai figurează în palmares datorită incidentelor care au avut loc. În rest toate celelalte finale au avut loc în Bucureşti.

Steaua conduce într-un clasament all-time

De-a lungul celor 73 de ani de când „Cupa României” a pornit la drum, într-un clasament original al formaţiilor care au evoluat începând din faza 16-zecimilor, s-au întrecut 372 echipe. Cea mai titrată, şi ca număr de meciuri susţinute, şi ca trofee obţinute, este Steaua. De la primul meci al steliştilor susţinut pe 16 martie 1948 la Buzău cu CFR-ul din localitate, câştigat cu 4-2 şi până în acest sezon, au susţinut 234 partide cu 181 victorioase şi 32 în care au cedat. Steaua are la activ 21 trofee (la unul a renunţat, cel din 1989), evoluând şi în alte şapte finale. În acest clasament este urmată de protagonista de astăzi, Rapid, ce are cele mai multe ediţii la care a evoluat, 65. Rapidul a participat de la prima ediţie (1933/1934), primul meci susţinându-l pe 1 aprilie 1934 la Cluj cu „România Cluj”, pe care a învins-o cu 2-1. În optimi însă a cedat în faţa arădenilor de la AMEFA (2-4). Rapidiştii au la activ 222 de partide cu 146 victorioase şi 44 în care au cedat. Rapidul are în galantar 12 Cupe, iar de alte cinci ori a disputat finala. În acest inedit clasament urmează Dinamo cu 12 trofee şi alte opt finale, Universitatea Craiova cu şapte Cupe şi cinci finale, Politehnica Timişoara cu 2 Cupe şi două finale. În total 16 formaţii au cucerit cel puţin odată trofeul, iar alte 23 echipe au pătruns până în finală. Revenind la clasamentul pe puncte, Poli Timişoara de astăzi se află pe locul VII şi în 49 de ediţii a evoluat în 115

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 52 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°