Horia Ghibuţiu: "PDL-iştii sunt vraişte, în frunte cu ţâşti-bâştiul de Emil Boc."
După ce că n-are habar de economie şi l-a adus pe Pogea de pe drumuri, mai dă şi lecţii, deşi primul-ministru nu e mai capabil nici decât Dan Nica. Oricum, toată lumea ştie că Pogea e omul de casă al lui Videanu, cei doi furând împreună marmură şi borduri, şi, de aceea, sunt vulnerabili. Când respiră Videanu, vrea să facă bani, când deschide vorba - e un business în spate. Prima Casă e o vrăjeală, o bagabonţeală pe care Pogea - cum s-a făcut ministru de finanţe, cum s-a făcut foarte deştept - nu trebuie lăsat să o facă de către jumătatea de guvern pesedistă. Tâmpitul de Berceanu spune la întâlnirea coaliţiei că nu sunt probleme cu seceta. Blaga dă şi el lecţii. Numai dimineaţa, că după-amiază are o problemă. Alături de Murgeanu, Blaga are şi nişte firme care fac pereţi. S-au dus o sută şi ceva de milioane de euro la anveloparea blocurilor, dar pe Blaga şi pe Murgeanu nu-i interesează decât să se cumpere pereţii de la firmele pe care ţi le spun ei. BNR, Radio, Agerpresul şi Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari sunt alte câteva probleme care trebuie rezolvate. Băsescu? Ăsta e cel mai mare rău! E Iuda!
Acestea sunt, aproape cuvânt cu cuvânt, doar câteva dintre concluziile PSD-iştilor Geoană, Dragnea, Mazăre sau Iliescu referitoare la cooperarea cu PDL-iştii, partenerii lor de guvernare. Ele au devenit publice la baroniada pesedistă pompos intitulată şedinţa Comitetului Executiv Naţional, de la Turnu-Măgurele. Deşi discuţiile s-au desfăşurat cu uşile închise pentru presă, într-un hotel deţinut de „vicele” Liviu Dragnea, zoaiele vărsate în capul partenerului de coaliţie pe parcursul strategicei reuniuni au ajuns, misterios, la postul lui Vîntu. Aparent, „stenograma” insultelor n-ar fi rău ticluită. Ăştia sunt praf, noroc cu noi, care suntem curaţi! Başca, expune