Florian Bailly, francezul care a decis să facă traseul Franţa-Japonia pe o bicicletă electrică solară, a ajuns astăzi în Piteşti, pe vreme parţial noroasă. La sosire, tânărul a fost întâmpinat de un grup de biciclişti, care fac parte din Serviciul Salvamont Argeş.
Francezul are de parcurs 13 000 de kilometri în 100 de zile, în cadrul proiectului pe care l-a denumit “În drum spre Ţara Soarelui Răsare”. Până acum, el a trecut prin cinci ţări şi spune că nicăieri nu a fost mai bine ca în România, aici oamenii primindu-l bine şi fiind totodată foarte curioşi.
Bicicleta are motor şi panouri solare
Florian Bailly explică faptul că şi-a stabilit acest traseu pentru a demonstra lumii întregi că într-o eră tehnologizată, acest mod de deplasare este o alternativă bună şi, în acelaşi timp, ecologică.
“Ideea acestui vehicul hibrid este că utilizează energie reciclabilă, ecologică. Este un vehicul situat undeva între bicicletă şi motoscuter care are montate două panouri care se încarcă de la soare. Iar când e ploaie, se foloseşte bateria încărcată astfel”, explică Florian.
Bateria electrică îl ajută pe Bailly să meargă pe bicicletă, fără a fi nevoie să pedaleze, pe o distanţă de aproximativ 25 de kilometri.
În periplul spre Japonia, tânărul francez este însoţit de părinţii lui, aceştia mergând în spatele său cu maşina.
Cu ocazia venirii francezului, bicicliştii argeşeni vor înfiinţa un club de gen, al cărui fondator va fi chiar Florian Bailly.