Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piteşti: Magiunul de Topoloveni se produce pe bani europeni

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

500.000 de euro este suma care s-a investit în recunoaşterea şi fabricarea celebrului Magiun de Topoloveni. Prin credite și finanțare europeană a fost posibilă modernizarea și mărirea capacității de producție fabricii producătoare de Magiun de Topoloveni.

La Topoloveni se fabică singurul produs 100% natural, fără zahăr și cu proprietăți nutritive aparte, produsul putând fi consumat de oricine, de la copiii de șase luni, până la vârstele senectuţii sau cei care suferă de afecţiuni precum diabetul. O dovedesc rezultatele oficiale date de către laboratoarele Larex și Institutul de Cercetări Alimentare.

Banii pentru investiţie au venit, mai mult din credite bancare, o finanțare europeană(FEADR) și din celălalt obiect de activitate al firmei, comercializarea de combustibili.

De la motorină la magiun

Societatea a fost fondată în 1993 şi, iniţial, comercializa produse alimentare şi nealimentare (combustibili). Actuala fabrică din Topoloveni a fost cumpărată în 2001 şi a început producţia de legume şi fructe deshidratate, zacuscă, pastă de roşii şi magiun. În 2002 a fost înregistrat Magiunul de Topoloveni ca produs tradiţional, iar în 2009, acest produs a devenit singurul cu denumire protejată naţional. Cel mai probabil, până în 2010, magiunul de Topoloveni va fi un produs cu Indicație Geografică Protejată în întreaga Europă.

Unul dintre obiectele de activitate ale firmei Sonimpex Serv. Com. SRL din București este comercializarea si transportul uleiurilor minerale (motorina, benzina și alți combustibili lichizi). Transportul este efectuat cu o autocisternă, cu o capacitate maxima de 28000 de litri. „Avem în obiectul de activitate al firmei şi comercializarea combustibililor, conform cod CAEN 5151, ” menţionează managerul societăţii.

Fabircă de magiun cu bani europeni

S-au investit, până acum, prin fonduri post-aderare, 5

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 44 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 59 minute
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°