Patronul Gregory Tour, Ştefan Grigore, a declarat pentru MEDIAFAX că şoferul care conducea autocarul în momentul producerii accidentului din Muntenegru era angajat al unei alte companii şi fusese detaşat, având toate actele în regulă.
Ştefan Grigore, patronul firmei care a asigurat transportul turiştilor implicaţi în accidentul din Muntenegru de duminică, a fost contactat de MEDIAFAX în urma declaraţiilor făcute de Adrian Kritikos, inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), la conferinţa "Mediafax Talks about Transport&Logistics".
Inspectorul Adrian Kritikos a spus că imediat după producerea accidentului a fost în control la sediul firmei Gregory Tour, iar patronul acesteia nu a putut prezenta contractul de muncă, avizul medical şi cel psihologic pentru George Ciobanu, poliţist şi şoferul autocarului în momentul producerii accidentului.
Grigore a spus că reprezentanţii ISCTR au fost în control la firma sa luni, când toţi cei de-acolo erau bulversaţi şi nu au găsit, în acel moment, documentele solicitate, asigurând inspectorii că le vor prezenta de îndată ce le vor găsi.
"George Ciobanu avea toate actele necesare, inclusiv avizul medical. (...) Ulterior le-am găsit şi sunt valabile. Dosarul lui (Geroge Ciobanu n.r.) era complet la plecare", a spus Ştefan Grigore, precizând că, la controalele ulterioare, ale Poliţiei Economice, Poliţiei Rutiere, Inspecţiei Muncii şi Parchetului General, firma sa a pus la dispoziţia anchetatorilor toate documentele solicitate.
În ceea ce priveşte contractul de muncă, Grigore a explicat că George Ciobanu era angajat al unei alte firme, Aly Euroline, din Ilfov, patronată de fiul poliţistului. Gregory Tour a solicitat detaşarea sa pentru circuitul în Muntenegru, Aly Euroline acceptând detaşarea şi predând copii după actele privind angajarea lui Ciobanu, inclusiv dup